În ultimii ani, sectorul energetic românesc a fost marcat de mai multe evoluții care au avut un impact semnificativ asupra sectorului și a dezvoltării sale viitoare.
După aprobarea ambițiosului pachet energetic al UE în perioada 2018-2019, România a prezentat primul său Plan național integrat în domeniul energiei și schimbărilor climatice (PNIESC) către Comisia Europeană (CE). În documentul de evaluare al PNIESC al României, CE a evaluat obiectivele asumate ca „neambițioase” în raport cu obiectivul de energie din surse regenerabile (SRE) de 30,7% și ca „scăzute” și „foarte scăzute” în raport cu obiectivele de eficiență energetică (32,3 Mtep și 25,7 Mtep de consum primar și, respectiv, final).
Recent, a fost publicat un prim proiect al Strategiei Energetice a României pentru perioada 2020-2030, cu perspectiva anului 2050 și cu accent pe investiții mari (aproape 3 miliarde de euro) în capacitatea nouă de producere a energiei electrice cu emisii reduse de CO2, diversificând mixul de producție al producătorilor unui singur tip de combustibil.
Strategia include investiții obligatorii în energie regenerabilă și hidrogen pentru toți producătorii importanți, creșterea producției de energie electrică pe bază de gaz ca înlocuitor al cărbunelui, creșterea rezilienței Sistemului Energetic Național (SEN), îmbunătățirea eficienței, deschiderea piețelor energetice (inclusiv către prosumatori), creșterea interconectivității cu țările vecine, precum și urmărirea obiectivelor stabilite prin Pactul verde european.
După revenirea la reglementarea prețurilor cu ridicata (în cazul sectorului gazelor naturale) și cu amănuntul (sectorul gazelor naturale și al electricității) în 2019, guvernul a aprobat noi modificări ale Legii energiei și a gazelor naturale în 2020, ceea ce a dus la progrese în dereglementarea piețelor energetice. În sectorul gazelor naturale, prețurile pentru gospodării și producătorii de căldură au fost dereglementate începând cu 1 iulie 2020, concomitent cu eliminarea prețului plafon de 68 lei/MWh pentru gazul intern comercializat pe piața angro. Pentru a stimula dezvoltarea pieței angro a gazelor naturale, a fost adoptat un program de eliberare a gazelor, începând cu 1 iulie 2020 și care funcționează până la sfârșitul anului 2022, pentru a înlocui obligația de tranzacționare pe piața gazelor naturale, o schimbare care a fost salutată de companii, deși unele ajustări sunt încă necesare.
Legislația a sporit impozitarea specială aplicată sectorului gazelor naturale prin introducerea unei noi taxe pe venituri excepționale, de data aceasta pentru furnizorii de gaze, alături de taxa pe venituri excepționale, mai veche, pentru producătorii de gaze. Noua legislație stabilește, de asemenea, planuri de liberalizare a pieței de stocare a gazelor, eliminând treptat obligația furnizorilor de gaze de a stoca gazele ca rezerve pentru perioadele de consum de vârf. Noua legislație sporește, de asemenea, obligațiile companiilor de distribuție a gazelor naturale și a energiei electrice în legătură cu conectarea consumatorilor finali și crește drastic penalizările pentru abateri ale companiilor de energie, chiar și pentru cele minore.
În sectorul energiei electrice, prețurile cu amănuntul reglementate au fost eliminate în ianuarie 2021. Pe lângă eliminarea prețurilor reglementate pentru utilizatorii finali, noile modificări ale Legii energiei și a gazelor naturale au sporit povara companiilor de distribuție a energiei electrice în legătură cu racordarea noilor clienți. Interdicția contractelor de energie electrică negociate direct între producători și furnizori a rămas în vigoare, cu excepția contractelor semnate de companiile mici de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie și noile unități de producere a energiei din surse regenerabile care urmează să fie instalate după 2020.
La începutul anului 2020, Comisia Europeană a făcut obligatorii angajamentele oferite de operatorul român de transport și de sistem a gazelor naturale, Transgaz, în temeiul normelor UE antitrust, Transgaz angajându-se să pună la dispoziția pieței capacități semnificative pentru exporturile de gaze naturale din România către statele membre învecinate, în special Ungaria și Bulgaria, alături de angajamentul de a se asigura că propunerile sale tarifare către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul energiei din România nu vor face discriminări între tarifele de export și tarifele interne și că se va abține de la utilizarea oricărui alt mijloc de împiedicare a exporturilor. În noiembrie 2020, Transgaz a anunțat că secțiunea românească a proiectului gazoductului BRUA (faza 1) a fost finalizată.
Guvernul român a aprobat, de asemenea, legislația care stabilește cadrul investițional pentru titularii de acorduri petroliere în câmpurile off-shore. Legea offshore a fost adoptată în 2018 și a stabilit condiții destul de dăunătoare pentru investițiile potențiale în câmpurile de gaze off-shore. Acestea includeau o taxă pe venituri excepționale pe gazele naturale produse din câmpurile offshore, lipsa unui cadru legislativ stabil și cerința ca producătorii offshore să încheie contracte pentru cel puțin 50% din gazele livrate pentru a fi distribuite piețelor centralizate din România.
Din cauza legislației nefavorabile, noile investiții (în mare parte în producția de gaze și electricitate din amonte) au fost insuficiente și multe au fost amânate. Există în mod clar un blocaj în ceea ce privește investițiile majore în zăcămintele off-shore recent descoperite în Marea Neagră, marii investitori anunțând o amânare a deciziilor de investiții până la clarificarea legislației specifice. În sectorul de producere a energiei electrice, lipsa investițiilor, atât în surse de energie convenționale, cât și în surse regenerabile, face ca sectorul energetic românesc să nu fie competitiv la nivel regional, România fiind un importator net de energie electrică în 2019 și 2020.
Atractivitatea investițiilor în activități reglementate (transport și distribuție de gaze și electricitate) a scăzut, de asemenea, ca urmare a unei rate a rentabilității reglementate mai mici (6,39% pentru toate activitățile de rețea reglementate) aprobate de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei în 2020. Programele de investiții în întreținerea și funcționarea sigură a rețelelor sunt periclitate de obligația crescută cu privire la cheltuielile de capital necesare pentru a îndeplini cerințele legale de racordare a clienților finali, indiferent de eficiența economică a acestor investiții, precum și de remunerația scăzută pe termen lung pentru cheltuielile de capital alocate.
Privind în amonte, România trebuie să profite de resursele de energie curată pe care le deține. Legislația care a întârziat investițiile în gazele off-shore trebuie să fie urgent consolidată, pentru ca aceste resurse să fie disponibile până la mijlocul acestui deceniu. Cu cât aceasta este amânată mai mult, cu atât aceste investiții vor deveni mai puțin atractive, ținând cont de obiectivul UE de atingere a neutralității din punctul de vedere al emisiilor de carbon pe termen lung. Rezervele semnificative de gaze onshore ale României sunt în scădere și, prin urmare, este crucial să fie completate astfel cu rezerve off-shore din Marea Neagră. Aceste resurse trebuie utilizate deoarece reprezintă un atu semnificativ pentru România și, pentru moment, gazele naturale reprezintă o sursă de energie esențială pentru asigurarea tranziției energetice, în timp ce costurile altor tehnologii mai curate trebuie să devină mai accesibile în beneficiul consumatorilor finali. Pe termen scurt și mediu, gazele naturale pot, de asemenea, să reducă emisiile de gaze cu efect de seră, în special în producția de energie electrică, deoarece vor înlocui treptat producția de energie pe bază de cărbune și lignit, pe măsură ce costurile de mediu ale acestora cresc. Gazele naturale (în perioada de tranziție) și gazul verde (biogaz, biometan, hidrogen) vor rămâne parte a mixului energetic al Uniunii Europene.
În sectorul energiei regenerabile, după patru ani de creștere a excesului de certificate verzi din piață, legea a fost modificată pentru a aborda mai bine această problemă. Mai mult, pentru prima dată, a fost adoptat cadrul de reglementare pentru micii prosumatori pentru a spori atractivitatea producției mici de energie electrică descentralizată.
Dezvoltarea surselor regenerabile de energie trebuie să reprezinte o prioritate pentru a atinge obiectivul de 30,7% din consumul total de energie până în 2030, angajat la nivelul UE. O foaie de parcurs clară și o legislație care să stimuleze dezvoltarea capacităților suplimentare necesare pentru a atinge noul obiectiv trebuie dezvoltate cât mai repede și barierele ar trebui eliminate pentru dezvoltarea energiei regenerabile (costuri ridicate de racordare la rețea, costuri de echilibrare foarte mari, instrumente de tranzacționare inflexibile, etc.). În același timp, progresul înregistrat în ceea ce privește sursele regenerabile de energie descentralizate (cum ar fi programul „Casa Verde”), instalarea stațiilor de încărcare pentru vehicule electrice, programul Rabla + și intențiile declarate ale mai multor municipalități de a achiziționa autobuze electrice reprezintă pași importanți. Acest progres ar trebui îmbunătățit în continuare prin investiții în accelerarea infrastructurii de mobilitate ecologică și instalarea panourilor fotovoltaice pentru clădirile industriale și rezidențiale.
România trebuie să renunțe la abordarea populistă care a fost adoptată față de sectorul energetic în ultimii câțiva ani și trebuie să stabilească de urgență premisele pentru atragerea investițiilor atât de necesare pentru revigorarea sectorului. FIC subliniază că proiectele energetice se întind pe perioade deosebit de lungi, uneori chiar decenii și implică investiții inițiale foarte mari. Modificările legislative frecvente și uneori foarte rapide, fără consultarea părților interesate, creează un mediu volatil care împiedică angajamentele pe termen lung ale investitorilor privați. Sectorul energetic românesc se dezvoltă, deși nu suficient de repede. Autoritățile române trebuie să asigure un cadru legislativ stabil care să ofere certitudine investitorilor. Modificările aduse cadrului trebuie făcute numai după consultarea cuprinzătoare a tuturor părților interesate implicate, cu luarea în considerare a comentariilor făcute și cu studii de impact asupra modificărilor propuse. Doar asigurând o legislație stabilă, autoritățile române pot atrage investițiile necesare pe termen lung pentru a aborda problemele structurale rămase în sector, cum ar fi infrastructura care se învechește rapid.
Pe piețele românești de gaze naturale și energie electrică, concurența liberă bazată pe condiții echitabile între participanții la piață este esențială pentru atragerea investitorilor și garantarea faptului că economia României și sectorul său energetic continuă să crească și să devină competitive pe plan internațional. Stabilirea prețurilor bazate pe piață susține comerțul, investițiile,alocarea și utilizarea eficientă a resurselor, permițând astfel producției locale să concureze cu aprovizionarea internațională și facilitând dezvoltarea durabilă a unei industrii energetice competitive și eficiente din punct de vedere al costurilor în România. Importul, exportul și comerțul fără restricții permit producătorilor și angrosiștilor să valorifice beneficiile unei piețe deschise, sprijinind astfel eficiența cererii și ofertei și sporind securitatea aprovizionării în România.
De la 1 ianuarie 2021, consumatorii finali au fost liberi să aleagă între furnizarea de energie electrică în regim de serviciu universal, de la un furnizor de ultimă instanță (FUI) la alegerea lor sau un contract competitiv cu orice furnizor de pe piață. Prețurile pentru consumatorii finali oferite în cadrul regimului de serviciu universal sunt pe deplin bazate pe piață, așadar stabilite în mod liber și competitiv de către furnizorii de ultimă instanță.
Cu toate acestea, măsurile adoptate de Parlament la scurt timp după liberalizarea pieței gazelor naturale (și anume, noua taxă pe profitul furnizorilor de gaze și restricțiile privind formarea unor prețuri de vânzare cu amănuntul altfel gratuite pentru consumatorii casnici) sunt incompatibile cu principiile pieței liberalizate, pe care riscă să le submineze. De exemplu, modificările Legii energiei și a gazelor naturale (adoptate și puse în aplicare prin Legea 290/2020 înainte de sfârșitul anului 2020) au avut un impact negativ asupra operatorilor de sisteme de distribuție a energiei electrice și gazelor naturale (OSD) prin crearea de obligații suplimentare de racordare a clienților. Adoptarea Legii 290/2020 a demonstrat lipsa predictibilității legislației în perioadele electorale, care este dăunătoare economiei. Faptul că măsurile nu au fost însoțite de o analiză de impact continuă să afecteze încrederea investitorilor într-un moment în care parteneriatul dintre stat și sectorul privat este crucial pentru a contribui în comun la redresarea economică după pandemie și pentru a îndeplini obiectivele Pactului verde.
Lichiditatea pieței angro a crescut semnificativ în ultimii ani, deși instrumentele de tranzacționare au rămas rigide și nu sunt în totalitate adecvate pentru a satisface nevoile jucătorilor de pe piață, inclusiv cerințele clienților finali. Evoluțiile observate în ultimii ani pe piața angro demonstrează că necesită instrumente de tranzacționare mai flexibile, care să se potrivească mai bine nevoilor actorilor de pe piață sau ale clienților, menținând în același timp o lichiditate bună pe piețele centralizate. Mai mult, în conformitate cu Regulamentul UE 943/2019 privind piața internă de energie electrică, aplicabil direct în România începând cu 1 ianuarie 2020, participanții la piață trebuie să aibă posibilitatea de a negocia bilateral contractele de furnizare a energiei electrice. România încă nu a revocat legislația națională care contravine acestui regulament al UE.
Liberalizarea piețelor energetice trebuie să fie nealteratăm de măsurile și cerințele legale care sunt incompatibile cu principiile piețelor liberalizate ale energiei.
FIC sprijină dezvoltarea pieței românești a gazelor prin concurență sporită și lichidități. Participanții la piață ar trebui să poată cumpăra și vinde gaze la un punct de tranzacționare virtual, unde își pot echilibra portofoliile zilnic și unde prețurile se dezvoltă pe baza fundamentelor cererii și ofertei.
O mai bună lichiditate și o mai amplă utilizare a instrumentelor de tranzacționare flexibile pe piețele angro de gaze și electricitate sunt esențiale.
Contractele negociate bilateral (inclusiv contractele pe termen lung) sunt esențiale pentru a sprijini investițiile semnificative în dezvoltarea resurselor interne de gaze și infrastructura de transport aferentă și pentru a permite participanților de pe piață să gestioneze/să acopere riscurile portofoliului de gaze și, prin urmare, să contribuie la dezvoltarea unei piețe competitive a gazelor în România.
FIC solicită o reevaluare a penalităților semnificativ crescute, care au fost recent incluse în legea energiei și a gazelor naturale. Nivelul și natura sancțiunilor sunt disproporționate și creează probleme severe de conformitate juridică, precum și riscuri de reglementare inutile pentru participanții la piață.
FIC sugerează că testarea și punerea în aplicare a unor politici eficiente de sprijinire a consumatorilor vulnerabili prin instrumente de politică socială ar trebui accelerate.
FIC solicită, de asemenea, eliminarea impozitării speciale percepute companiilor energetice în ultimii ani, deoarece denaturează piețele și dăunează profitabilității companiilor.
FIC sprijină interconectarea sistemelor naționale românești de transport al gazelor și energiei electrice cu cele din țările vecine. Aceasta va spori securitatea aprovizionării pentru consumatorii români, va spori concurența, va atrage tranzacționarea pe piețele românești de gaze și energie electrică și va sprijini dezvoltarea resurselor de gaze românești prin accesul investitorilor la o piață mai mare.
Sunt necesare investiții semnificative în rețelele de distribuție a gazelor și a electricității pentru a le crește fiabilitatea și a le adapta la noile obiective ale tranziției energetice.
Legislația recent adoptată a exercitat o presiune suplimentară asupra operatorilor de sisteme de distribuție a energiei electrice și gazelor naturale prin creșterea penalităților, stabilind termene-limită mai stricte pentru racordare și impunându-le operatorilor de sisteme de distribuție să racordeze, pe cheltuiala lor, clienții non-casnici, la o distanță de până la 2.500 de metri de rețea, indiferent de eficiența economică. Guvernul a emis o ordonanță de urgență pentru a acorda sprijin financiar municipalităților care solicită racordarea la rețeaua de gaze, însă puține cereri au fost depuse până la sfârșitul anului 2020. Operatorii de sisteme de distribuție (OSD) sau operatorii de sisteme de transport (OST) nu au fost eligibili pentru această finanțare. Mai mult, rata rentabilității distribuției de gaze și electricitate a fost redusă de la 6,9% la 6,39% și 1% pentru noile investiții, reducând astfel stimulentele pentru investiții în exploatarea și modernizarea activelor de distribuție. Acest lucru va avea un impact negativ asupra securității aprovizionării cu gaze și electricitate pentru consumatorii finali.
Așa-numitul „impozit pe monopolul natural” perceput companiilor de transport și distribuție de gaze naturale și energie electrică, în ciuda faptului că activitățile acestora sunt reglementate, nu a fost eliminat. În sectorul de înmagazinare a gazelor, autoritățile au schimbat cadrul de reglementare tarifară în 2018 de la o limită a veniturilor la o formulă de tipul cost-plus. Modificarea reglementării înseamnă că recunoașterea exactă a costurilor de înmagazinare a devenit fundamentală pentru funcționarea sectorului. Mai mult, schimbarea accesului la înmagazinarea gazelor de la reglementat la negociat, începând cu anul de stocare următor, necesită adoptarea unor norme corecte și nediscriminatorii care să stea la baza noului regim de acces la înmagazinare.
Obiectivele generale ale UE vor transforma modul în care sunt utilizate rețelele de gaze și electricitate.
În sectorul electricității, cererea mai mare de la vehiculele electrice și producția crescută de energie electrică din surse regenerabile vor duce la un nivel crescut de digitalizare și flexibilitate. În consecință, tehnologiile emergente trebuie să fie planificate în standardele și proiectele pentru sistemul de distribuție. Cadrul legal și de reglementare ar trebui să stimuleze acest lucru, utilizând, de asemenea, pe deplin fondurile UE, pentru a stimula digitalizarea și flexibilitatea în rețele. Acest lucru va facilita realizarea obiectivelor stabilite de Pactul verde, precum și a obiectivelor de decarbonizare, în care infrastructura energetică va juca un rol crucial.
În sectorul gazelor naturale, rețelele de gaze vor trebui să satisfacă nevoia de astăzi de a racorda un număr din ce în ce mai mare de clienți noi, cu nevoia de a face noi rețele potrivite pentru a îndeplini obiectivele de decarbonizare pe termen lung. Hidrogenul și biometanul, împreună cu alte surse de energie regenerabile, vor juca un rol important în decarbonizarea sectorului încălzirii și răcirii, precum și în transport și în consumul industrial pe termen lung. România ar trebui să adopte un plan pe termen lung pentru modernizarea infrastructurii de gaze existente pentru a face loc acestor noi gaze din surse regenerabile.
Vestea pozitivă este că perioada de programare 2021-2027 aduce un set de oportunități de finanțare pentru sectorul energetic, inclusiv modernizarea rețelelor.
În România, este necesar să se mărească și să se dezvolte noi facilități de înmagazinare și să se modernizeze rețelele de transport și distribuție (rețea inteligentă, contoare inteligente) pentru a asigura furnizarea, transportul și distribuția în siguranță a gazelor și a energiei electrice către consumatorii finali. FIC recomandă o reevaluare a întregii politici privind racordarea clienților la rețele. În timp ce FIC înțelege dorința autorităților de a accelera procesul de „electrificare” și „gazificare”, trebuie dezvoltat un proces adecvat de stabilire a priorităților. În același timp, eliminarea impozitului pe monopolul natural va lăsa mai multă lichiditate pentru operatorii de sisteme de distribuție pentru a spori investițiile în extinderea și modernizarea rețelei.
FIC consideră că investițiile în rețelele de transport și distribuție trebuie sprijinite prin fonduri UE în cadrul oportunităților de finanțare actuale. Sprijinul guvernului pentru sector este foarte important pentru asigurarea resurselor necesare printr-o strategie consecventă bazată pe principiul eficienței economice, aliniată la obiectivele PNIESC 2021-2030 și susținută de mecanisme de finanțare stabile accesibile tuturor părților interesate relevante. Astfel, de exemplu, partea energetică a planului de redresare și reziliență ar trebui să ia în considerare eligibilitatea de finanțare a întregului lanț valoric.
FIC consideră că investițiile solide în rețeaua de electricitate și gaze necesită un cadru de reglementare mai flexibil și o abordare participativă în proiectarea în comun a perioadei de programare 2021-2027.
FIC sprijină propunerea ANRE de a stimula investițiile în proiectele operatorilor de sisteme de distribuție cofinanțate cu subvenții cu o creștere de 2% la rata reglementată a rentabilității (6,39%). Toate părțile interesate relevante, publice și private, trebuie să coopereze pentru a concepe norme de reglementare mai ușoare și mai flexibile pentru perioada de programare viitoare, pentru a stimula investițiile și a crește rata națională de absorbție.
În ceea ce privește mediul de reglementare pentru sectorul petrolului și al produselor petroliere (atât pentru distribuție, cât și pentru stocare), în perioada analizată, două subiecte sensibile fie nu au fost abordate de către autorități într-un mod decisiv (înființarea unei entități centrale de stocare în temeiul Legii nr. 85/2018), fie au fost abordate într-un mod deficitar, cu impact negativ asupra unei piețe relevante (licența pentru activități angro pentru companiile care nu operează un depozit fizic).
FIC susține utilizarea tuturor instrumentelor și mecanismelor legislative disponibile pentru a permite industriei să îndeplinească pe deplin cerințele sale obligatorii de stocare, în conformitate cu directivele specifice relevante ale UE și luând în considerare contextul specific. (Toate cerințele naționale obligatorii privind stocarea sunt acum îndeplinite exclusiv de operatori, deoarece rezervele minime deținute de stat nu mai sunt păstrate. Mai mult, există un deficit de spații de stocare dedicate pentru țiței/produse petroliere la nivel național și nu există proiecte de investiții relevante în acest domeniu).
FIC încurajează ferm un mediu de reglementare transparent, competitiv, echilibrat și previzibil, pentru a sprijini dezvoltarea pieței și pentru a promova un parteneriat echitabil între industrie și autoritățile competente.
În fiecare an, companiile din sectorul energetic se clasează pe primele locuri din punct de vedere al contribuției la bugetul de stat. În ciuda contribuției deja mari a sectorului, autoritățile au arătat un interes vizibil de a crește și mai mult veniturile din impozitarea companiilor energetice. Din 2013, guvernul a perceput mai multe impozite directe sau indirecte de la companiile energetice, care au rămas în vigoare, chiar dacă inițial acestea erau destinate a fi temporare:
.
Nu numai că aceste taxe presupuse temporare au devenit permanente, dar au fost introduse și fără o evaluare cuprinzătoare a impactului lor economic. Mai mult, aplicarea lor pe o perioadă lungă a determinat o sarcină fiscală semnificativă asupra companiilor din sectorul energetic și asupra consumatorilor, iar ca urmare a acestui fapt, investițiile au fost întârziate sau este posibil să nu fie efectuate și costurile au crescut inutil pentru consumatorii finali.
Mai mult, nu numai că aceste taxe au devenit cu caracter permanent, dar baza lor de calcul a fost stabilită în mod arbitrar în cazul unora. De exemplu, Agenția Națională pentru Resurse Minerale a modificat prețul de referință al gazelor ce va fi utilizat în scopul calculării redevențelor în 2018 și l-a legat de prețul austriac al pieței gazelor (CEGH), care nu este în conformitate cu principiile pentru determinarea bazei pentru diverse taxe în România și nici cu practica internațională. Întrucât acest nou preț de referință a fost semnificativ mai mare decât prețurile de piață câștigate în România în anumite perioade, acest lucru a condus la o creștere artificială a redevențelor care se plătesc pentru producția de gaze din România
Sectorul energetic este un sector esențial care are nevoie de stabilitate, predictibilitate și transparență fiscală, precum și de politici coerente care să stimuleze investițiile. Acest lucru este critic în asigurarea competitivității sectorului energetic românesc și în facilitarea dezvoltării unei strategii energetice pe termen lung. Investițiile din sectorul energetic implică riscuri crescute și necesită planificare pe termen lung. FIC subliniază în continuare faptul că instabilitatea fiscală și nivelul înalt de fiscalizare distorsionează piața energiei și pun în pericol investițiile atât de necesare din acest sector.
Ca principiu, FIC consideră că sectorul energetic ar trebui impozitat în conformitate cu regulile fiscale generale și că impozitarea specială ar trebui eliminată. De asemenea, FIC atrage atenția asupra faptului că o modificare a regimului fiscal trebuie justificată printr-un studiu de impact și trebuie adoptată după consultarea tuturor părților interesate.
Noul cadru fiscal pentru sectorul de petrol și gaze naturale ar trebui să aibă ca obiectiv atingerea unui echilibru între interesul statului de a asigura independența energetică pe termen lung, precum și un venit stabil la bugetul de stat, și interesul investitorilor care au nevoie de o fiscalitate competitivă pentru a continua proiectele de producție existente și pentru dezvoltarea de noi proiecte. Principalele elemente care ar trebui luate în considerare sunt: stabilitatea contractelor de concesiune existente, provocările ridicate de profilul de producție internă (de exemplu, zăcăminte mature și fragmentate, productivitate slabă, nevoia de investiții costisitoare și cu risc ridicat pentru a crește factorul de recuperare a zăcămintelor existente și pentru dezvoltarea unor noi resurse), cele mai bune practici de la nivel internațional și teoria economică.
Deși stimularea investițiilor în sectorul energetic este importantă, de asemenea, este, esențial să se stimuleze funcționarea tehnologiilor inovatoare și de ultimă generație în ceea ce privește producția și utilizarea energiei din surse alternative. În consecință, legislația privind aplicarea stimulentelor fiscale pentru cercetare și dezvoltare ar trebui clarificată pentru a facilita aplicarea în practică a stimulentelor fiscale existente și pentru a oferi contribuabililor certitudinea că taxele plătite sunt corecte și că nu există un risc inerent de ajustare retroactivă din partea autorităților. Acest lucru ar stimula cercetarea științifică și investițiile în producția de echipamente și componente pentru tranziția energetică prin inovare.
Ar trebui adoptată legislația privind consolidarea impozitului pe profit, pentru a permite companiilor energetice să beneficieze de un regim al societăților-mamă real și autentic, în conformitate cu practica aplicabilă în alte jurisdicții.
În plus, este urgentă clarificarea dispozițiilor privind stabilitatea regimului de impozitare și redevențe inclus în Legea offshore (Legea 256/2018) și eliminarea impozitării suplimentare, având în vedere că asigurarea și reconfirmarea stabilității este o condiție esențială nu numai din punct de vedere legal, dar și din punct de vedere economic, pentru a face posibilă continuarea investițiilor în proiecte off-shore, luând în considerare costurile semnificative ale acestora, durata lungă a proiectelor și riscurile specifice ridicate ale investițiilor offshore.
„Taxa pe venituri excepționale” impusă furnizorilor de gaze naturale către clienți casnici prin Legea 155/2020 implică o împărțire disproporționată a veniturilor între furnizorii de gaze naturale și statul român. În plus, impunerea unei taxe pe un sector de afaceri competitiv, în contextul liberalizării pieței gazelor naturale de la 1 iulie 2020, este ilogică din punct de vedere economic. FIC subliniază că autoritățile române ar trebui să elimine aceste taxe speciale, care reprezintă bariere semnificative în sectorul energetic în ceea ce privește atragerea investițiilor.
Sectorul energiei regenerabile s-a dezvoltat în România ca urmare a potențialului țării în surse regenerabile (vânt, hidroenergie, biomasă, energie solară) și a punerii în aplicare a schemei de sprijin inițiate în 2008. Până la sfârșitul anului 2020, România avea aproximativ 5 GW (excluzând hidrocentralele de mare capacitate) din capacitatea de producere a energiei regenerabile, ceea ce susține ambiția țării ca 24% din consumul final brut de energie să provină din surse regenerabile. Cu toate acestea, dezvoltarea capacităților de energie regenerabilă a fost însoțită de modificări legislative retrospective care au fost impuse de-a lungul anilor și care au dus la diminuarea investițiilor noi și la o poziție financiară dificilă pentru unitățile operaționale.
Cu toate acestea, din 2018, guvernul a aprobat mai multe măsuri care duc la îmbunătățiri pe piața certificatelor verzi, în special ca urmare a creșterii cotei anuale de certificate verzi, punerii în aplicare a unui calendar durabil pentru certificatele verzi amânate și extinderii disponibilității certificatelor.
Pentru a susține obiectivul realizării unei Europe neutre din punct de vedere climatic până în 2050, așa cum este stabilit în Pactul verde european, România a elaborat Planul Național în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice (PNIESC) pentru 2021-2030, în care a propus un nou obiectiv care prevede ca 30,7% din consumul final brut de energie să provină din surse regenerabile. Deși Comisia Europeană a evaluat angajamentul ca fiind „neambițios” și a solicitat un nivel minim de 34%, obiectivul promis de guvernul român pentru 2030 este totuși o creștere semnificativă față de obiectivul de 24% din 2020. Potrivit NECP, obiectivul pentru 2030 înseamnă că România trebuie să dezvolte aproximativ + 6 GW de capacitate eoliană și solară nouă și să aibă aproape 10 GW de capacitate eoliană și solară până în 2030.
Extinderea capacității de energie regenerabilă poate fi susținută prin diferite mecanisme. Guvernul și-a anunțat intenția de a dezvolta un mecanism de susținere a contractului pentru diferență pentru tehnologiile cu emisii reduse de carbon și a făcut câțiva pași mici spre punerea în aplicare a acestuia. De asemenea, România poate obține finanțare semnificativă din partea Uniunii Europene pentru a-și atinge noul obiectiv prin programe de investiții precum Fondul de modernizare, Fondul pentru o tranziție justă și Planul național de redresare și reziliență.
Investițiile în sectorul energetic au nevoie de politici publice și legislație fiabile, stabile și previzibile, care să permită investitorilor să prevadă un plan economic pe termen lung. România trebuie să investească în energie regenerabilă nu numai pentru a-și îndeplini angajamentele la nivelul UE, ci și pentru a menține competitivitatea sectorului energetic. În 2019 și 2020, România a devenit un importator net de energie electrică, ceea ce este un semn că infrastructura internă nu mai este competitivă din punct de vedere economic sau nu este adecvată tehnologic pentru a satisface cererea internă. Unitățile de producție convenționale sunt vechi și se confruntă cu probleme și costuri semnificative de mediu, deoarece aproximativ 7 GW de active pe bază de cărbune și gaz trebuie să își reînnoiască autorizațiile de mediu în perioada 2020-2028.
România trebuie să planifice cu atenție și să pună în aplicare foaia de parcurs până în 2030. Atunci când intenționează să implementeze un sistem de contract pentru diferență, autoritățile ar trebui să îl evalueze printr-un studiu cuprinzător cu privire la impactul acestor instrumente asupra costurilor consumatorilor finali, pentru a echilibra interesele investitorilor în energie regenerabilă cu cele ale consumatorilor finali. Guvernul ar trebui să stabilească o politică clară privind investițiile care urmează să fie finanțate prin Fondul de modernizare. Ar trebui să se acorde atenție urgent disparităților dintre PNIESC ca document strategic și planul de dezvoltare pe 10 ani propus de operatorii de sisteme de transport de energie electrică, al căror caz de bază anticipează o capacitate semnificativ mai mică de active regenerabile care urmează să fie construite în deceniul următor. Având în vedere că Uniunea Europeană oferă statelor membre finanțare semnificativă și necesită doar un angajament concret, autoritățile române ar trebui să dea semnale pozitive investitorilor în energie regenerabilă, pentru a-i încuraja să facă noi investiții. FIC consideră că eforturile recente ale autorităților române pentru identificarea unei abordări echilibrate între interesele investitorilor în surse de energie regenerabilă și consumatori sunt încurajatoare.
Creșterea surselor de energie regenerabilă în încălzire și răcire este, de asemenea, importantă din punctul de vedere al implementării Directivei europene RES II. În prezent, cea mai importantă parte a consumului de energie regenerabilă în acest sector provine din arderea nesustenabilă a biomasei lemnoase în zone socio-economice defavorizate. Prin urmare, FIC consideră că România trebuie să facă pași înainte în direcția sprijinirii soluțiilor moderne de încălzire și răcire, cum ar fi cele bazate pe pompe de căldură cu energie regenerabilă și gaze verzi.
Integrarea într-o piață de energie europeană funcțională, interconectată și competitivă este o precondiție pentru atingerea, în modul cel mai eficient, a obiectivelor naționale de sustenabilitate, competitivitate și securitate energetică. România ar trebui să profite de poziția sa strategică în regiunea de Sud-Est a Europei și să își dezvolte în mod proactiv infrastructura de interconectare energetică. O integrare reală și accelerată în piața europeană ar îmbunătăți securitatea energetică și ar genera venituri mai mari la bugetul de stat prin creșterea competitivității sectorului energetic.
Cu toate că, în ultimii doi ani, s-au înregistrat progrese în privința creșterii capacității de interconectare energetică, România nu a reușit să atingă obiectivul de interconectare energetică UE 2020 (10% din capacitatea instalată).
De la 1 ianuarie 2021, România a fost, de asemenea, aliniată la noile norme UE privind piața internă cu privire la funcționarea pieței energiei electrice și, în special, cu privire la piața de echilibrare, ca urmare a implementării intervalului de decontare de 15 minute și a prețului unic de dezechilibru.
În ceea ce privește infrastructura de gaze naturale, FIC salută reușita Societății Naționale de Transport Gaze Naturale „Transgaz” în dezvoltarea și îmbunătățirea conductelor de interconectare cu Ungaria și Bulgaria pentru transportul gazelor. Alte evoluții pozitive includ deciziile de investiții de aproximativ 750 de milioane de euro la care s-a angajat Transgaz în următorii câțiva ani, finalizarea tronsonului românesc al gazoductului Bulgaria – România – Ungaria – Austria (BRUA) și a infrastructurii necesare pentru preluarea gazelor de la malul Mării Negre, precum și finalizarea interconectării cu Moldova.
Interconectările sistemului românesc de transport al energiei electrice și capacitatea sa de a furniza electricitate țărilor vecine ar trebui consolidate, iar dezvoltarea lor ar trebui accelerată în vederea racordării totale a piețelor. Prin urmare, ar trebui finalizate mai multe proiecte de interconectare energetică, care se află în prezent în curs de dezvoltare și aprobare.
Interconectarea dintre România, Ungaria, Slovacia și Republica Cehă reprezintă o evoluție pozitivă în ceea ce privește integrarea în piața europeană. Însă, pentru ca acest mecanism să își poată atinge pe deplin obiectivele, piața românească de electricitate ar trebui să dezvolte instrumente de tranzacționare similare celor existente în celelalte state europene, inclusiv contractele bilaterale negociate direct.
Conectarea sistemului național de transport al gazelor la cele din țările vecine necesită investiții pentru a crește în continuare capacitățile de transport ale conductelor transfrontaliere, cum ar fi conductele de interconectare cu Ungaria și Bulgaria pentru transportul gazelor. Dezvoltarea pe teritoriul României a Coridorului Sudic de transport pentru preluarea gazelor naturale de la țărmul Mării Negre ar trebui să prezinte, de asemenea, o prioritate. De asemenea, implementarea codurilor de rețea europene pentru piața gazelor naturale ar trebui considerată o prioritate astfel încât economia românească să poată valorifica pe deplin beneficiile produse de integrarea în piața europeană.
România ar trebui să-și folosească resursele energetice într-un mod mai eficient decât în trecut prin găsirea unor soluții privind infrastructura învechită, prețurile scăzute la energie (de multe ori subvenționate), clădirile cu durată de viață depășită, comportamentul energetic ineficient al consumatorilor, promovarea slabă a standardelor de produs și etichetării, finanțarea insuficientă a măsurilor de eficiență energetică și cadrul de reglementare neadecvat. Potențialul de economisire a energiei este imens în sectoarele industrial și rezidențial și există posibilități considerabile pentru îmbunătățirea eficienței în sectorul energiei termice. O atenție deosebită trebuie acordată clădirilor învechite, întrucât aproximativ 45% din consumul final de energie revine clădirilor din sectorul rezidențial și non-rezidențial.
În ceea ce privește eficiența energetică a clădirilor, în 2020 România a actualizat Legea 372/2005, pentru a transpune Directiva privind eficiența energetică a clădirilor din 2018. S-au făcut progrese și în ceea ce privește Strategia de renovare a clădirilor și Planul Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice. Va fi dificil pentru România atât să își mărească substanțial rata de renovare, cât și să aplice unele dintre prevederile directivei, cum ar fi cea care impune ca fiecare clădire proiectată începând cu 2021 să fie o clădire cu un consum de energie aproape egal cu zero (nZEB – Nearly Zero Energy Building).
Lipsa finanțării pentru proiectele de eficiență energetică reprezintă principalul obstacol în dezvoltarea acestui sector. FIC recomandă ca schemele naționale și europene de sprijin (fonduri UE, venituri provenite din subvenții ETS, contribuții de cogenerare, fonduri de la bugetul de stat la nivel central și local) să fie centralizate pentru a înființa fondul specializat pentru investiții în eficiență energetică în sectoarele cu potențial dovedit de economisire și capacitate de implementare. Înființarea acestui fond a fost în fapt abandonată, chiar dacă acesta continuă să fie menționat în legislația națională relevantă. De asemenea, trebuie implementate și promovate mecanisme de finanțare inovatoare, precum: contracte de performanță energetică (EPC) oferite de societăți de servicii energetice (ESCO) și obligațiuni ecologice. Standardele și etichetele energetice, precum cele promovate de Ecodesign și Directivele privind etichetarea energetică s-au dovedit instrumente importante pentru reducerea consumului energetic.
Două sectoare necesită implementarea unor măsuri urgente. Unul este sectorul de termoficare, unde investițiile au fost mici, cu excepția unor investitori privați, iar pierderile de energie pun în pericol întregul sistem și cresc artificial costul agentului termic pentru consumatorii finali. Deși este improbabilă eficientizarea întregului sistem de termoficare, FIC consideră că rețelele din marile orașe ar putea fi considerabil îmbunătățite prin alocarea de investiții. Astfel, pentru a îmbunătăți eficiența în sistemul de termoficare, sunt necesare noi investiții în capacitățile de producție bazate pe sisteme de cogenerare de înaltă eficiență, în tehnologiile alternative cum ar fi sursele regenerabile de energie (biomasă, biogaz, căldură din surse geotermale) și în proiectele de transformare a deșeurilor în energie. Cel de-al doilea sector vizat este cel al clădirilor, unde potențialul de reducere a consumului energetic este semnificativ, deși costurile de implementare sunt ridicate.
FIC susține implementarea acelor măsuri care duc la îndeplinirea obiectivelor de eficiență energetică cu un impact minim asupra prețurilor la energie și menținând funcționarea fără probleme a piețelor de energie.
Creșterea nivelului de conștientizare a utilizatorilor finali (de exemplu, prin intermediul instrumentelor digitale) și colectarea și comunicarea datelor relevante (de exemplu, prin contoare inteligente) ar putea juca un rol important în ajutarea României să atingă obiectivul UE de eficiență energetică. Măsurarea consumului utilizatorilor finali și cuantificarea economiilor care ar putea fi făcute reprezintă primele etape ale acestui proces de creștere a nivelului de conștientizare.
Ar trebui întreprinse măsuri semnificative pentru a accesa fondurile UE (Programul Operațional Regional, Programul Operațional Dezvoltare Durabilă) și pentru a implica finanțarea privată, atât pentru companiile care doresc să își crească propria eficiență energetică, cât și pentru investitorii care văd acest domeniu ca unul cu perspective, dar cărora le lipsesc asigurările necesare cu privire la claritate și securitate. România are nevoie de aproape 13 miliarde de euro pentru a-și atinge obiectivele de eficiență energetică în clădiri, conform Strategiei de renovare și trebuie să crească considerabil stimulentele pentru mobilizarea investițiilor private în acest domeniu. Planul de redresare și reziliență ar trebui să aloce o sumă considerabilă pentru clădiri, în raport cu nevoile identificate de plan și de alte documente strategice.
Rata de renovare ar trebui să fie dublată și ar trebui realizate progrese suplimentare în ceea ce privește punerea în aplicare a Directivei privind performanța energetică a clădirilor. Acest lucru va încuraja România să fie și mai ambițioasă în conformitate cu Valul de renovări ale clădirilor și alte angajamente ale Pactului verde.
Eforturile de îmbunătățire a eficienței energetice a clădirilor trebuie să se concentreze asupra tuturor tipurilor majore de clădiri. În timp ce până acum îmbunătățirile privind eficiența energetică au fost limitate la clădirile publice și clădirile cu mai multe apartamente, ar trebui incluse și casele unifamiliale. Aceasta este atât o cerință a Legii 372/2005 revizuite, cât și o necesitate pentru a atinge obiectivul de renovare, având în vedere că marea majoritate a clădirilor sunt case unifamiliale.
Capacitatea de coordonare administrativă ar trebui mărită. În prezent, mai multe entități iau decizii privind eficiența energetică în materie de clădiri - Ministerul Lucrărilor Publice și Dezvoltării, Ministerul Mediului și Ministerul Fondurilor Europene. Este necesară o abordare integrată a acestui sector, în special pentru a îndeplini cerințele Pactului verde. De asemenea, este necesară creșterea capacității principalei părți interesate – Ministerul Lucrărilor Publice – în raport cu legislația privind construcțiile/eficiența energetică. Departamentul său de reglementare în domeniul construcțiilor prezintă deficit de personal, cu consecințe negative pentru sector.