Pandemia de COVID-19 a servit drept amplificator al provocărilor structurale existente în sistemul de sănătate din România – de exemplu nivelul scăzut de finanțare, deficitul considerabil de personal medical, inclusiv de medici de familie, și infrastructura spitalicească învechită. Guvernul României a achiziționat produse medicale critice și a acoperit costurile medicale aferente COVID-19 ca răspuns la pandemia. În plus, procedurile de acces au fost adaptate la noul context, inclusiv posibilitatea ca medicii de familie să prescrie tratamente și să utilizeze tehnologia pentru prescripții medicale sau consultații. Cu toate acestea, mai multe categorii de pacienți s-au confruntat cu provocări în ceea ce privește accesul la tratament, iar aceasta ar trebui să fie o prioritate pentru autoritățile române în 2021.
În 2021, există un impuls pentru o reformă reală și durabilă, cu un Parlament nou numit, o nouă coaliție guvernamentală și politici de sănătate majore care urmează să fie revizuite și adoptate, inclusiv Strategia de sănătate publică și Programul operațional pentru sănătate.
Prin colaborarea intersectorială (inclusiv entități publice și private), România își poate regândi și transforma politicile de sănătate pentru a spori accesul pacienților la asistență medicală. Sunt necesare schimbări structurale importante, inclusiv o creștere a finanțării și a investițiilor în sistemul de sănătate, dezvoltarea unor programe de prevenție, de screening și diagnostic precoce, angajarea mai multor lucrători în domeniul sănătății, îmbunătățirea tehnologiei, precum și îmbunătățirea infrastructurii, acoperirea și accesibilitatea serviciilor medicale pentru pacienții existenți și cetățeni, în general.
Pandemia de COVID-19 a dus la spitalizarea a mii de pacienți, a declanșat o contracție semnificativă a PIB-ului de peste 4% și a lăsat sute de mii de oameni fără locuri de muncă. În același timp, România are o populație îmbătrânită și o creștere constantă a incidenței bolilor netransmisibile, probabil influențată negativ de limitările impuse de pandemie în accesarea serviciilor de asistență medicală primară, secundară și terțiară. Fiecare cetățean care nu poate lucra sau care moare prematur ca urmare a bolilor netransmisibile reprezintă o pierdere a participării forței de muncă și are un impact indirect asupra PIB-ului, în timp ce deficitul forței de muncă continuă să crească din cauza migrației. Mai mult, românii se numără printre cele mai mari grupuri de cetățeni ai UE care trăiesc în alte state membre ale UE, cu peste 3 milioane , în timp ce țara se confruntă cu un deficit de angajați calificați.
Investiția în sănătate este o investiție în capitalul uman al țării, pentru generația actuală, dar și pentru cele viitoare. Alocările optimizate și prioritizarea resurselor prin investiții în politici publice de sănătate bazate pe studii s-au dovedit a avea un randament pozitiv prin salvarea de vieți și îmbunătățirea calității vieții, promovând în același timp creșterea economică și creșterea productivității, așa cum se observă în alte țări europene. Randamentul economic ar putea fi cuprins între 2 și 4 USD pentru fiecare 1 USD investit într-o sănătate mai bună. În țările cu venituri mai mari, costurile de implementare sunt mai mult decât compensate de creșterea productivității în furnizarea asistenței medicale. De exemplu, finanțarea programelor de controlul al cancerului prin investiții de capital și finanțarea serviciilor asigură un acces financiar și geografic echitabil la servicii de înaltă calitate pentru bolnavii de cancer. Investițiile într-un pachet esențial de servicii și activități împotriva cancerului ar putea evita 7,3 milioane de decese la nivel mondial cauzate de cancer între 2020 și 2030, cu câștiguri pentru sistemul de sănătate în general și beneficii economice pentru guverne, familii și persoane, împreună cu beneficii intangibile pentru cetățeni.
Costurile lipsei de acțiune și rentabilitatea investiției în asistența medicală nu au fost analizate și luate în considerare în mod corespunzător în ultimii ani. Conform studiilor recente, starea de sănătate precară reduce PIB-ul global cu 15%. Între timp, o mai bună utilizare a intervențiilor disponibile în prezent, cu valoare demonstrată cost-beneficiu, ar putea reduce povara globală a bolilor cu aproximativ 40% în următoarele două decenii.
România are o oportunitate unică în 2021, de a construi o nouă strategie de asistență medicală, de a-și reconstrui economia și de a spori competitivitatea. Principalii piloni ai programului de asistență medicală al guvernului se concentrează pe: consolidarea rolului prevenției – programe de vaccinare incluse – regândirea taxei de clawback, extinderea accesului pacienților la noi tratamente și creșterea numărului cadrelor medicale.
Cu toate că în ultimii ani autoritățile române au depus eforturi semnificative pentru a spori calitatea asistenței și a crește eficiența sistemului de sănătate, România are nevoie de mai multe investiții pentru a acoperi decalajul actual de finanțare a asistenței medicale față de alte țări europene și, de asemenea, trebuie să pună în aplicare soluții electronice în domeniul sănătății, menite să susțină o eficiență sporită și mai multă transparență în cheltuielile sale curente. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a estimat că eliminarea tratamentelor inutile și ineficiente poate duce la economisirea eficienței cheltuielilor pentru sănătate cu 20-40% în întreaga Europă. Astfel, țările afiliate la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) ar putea câștiga o speranță de viață cu aproximativ doi ani mai mult prin reducerea ineficiențelor din sistemele de sănătate. Intervențiile precum diagnosticarea precoce și screeningul pot fi considerate eficiente dacă ajung la populațiile cu cel mai mare risc și duc la îmbunătățirea rezultatelor pentru sănătate
Ar trebui asigurat un nivel adecvat de finanțare pentru sistemul de sănătate prin creșterea treptată a procentului din PIB alocat, cu obiectivul clar de a atinge media europeană până în anul 2025. Această strategie trebuie să includă o combinație eficientă între finanțarea publică și cea privată. În ceea ce privește cheltuielile guvernului pentru sănătate raportate la PIB, România se află pe ultimele locuri în rândul statelor membre ale UE. Având în vedere creșterea economică puternică de care România s-a bucurat în ultimii trei ani, această performanță ar trebui să se reflecte și în finanțarea asistenței medicale.
Autoritățile din domeniul sănătății ar trebui să își schimbe perspectiva și să înțeleagă că sănătatea reprezintă o investiție în viitorul și prosperitatea țării, având în vedere că „sănătatea afectează creșterea economică în mod direct prin productivitatea muncii și povara economică a bolilor și în mod indirect, deoarece aspecte precum sănătatea copilului afectează veniturile viitoare ale populației prin impactul pe care sănătatea îl are asupra educației ”. Pentru prima dată, România va avea un Program Operațional dedicat Sănătății pe perioada de programare 2021-2027.
În plus, trebuie îmbunătățit mecanismul de finanțare care asigură accesul pacienților români la terapii inovatoare. Cu toate că recunoaștem eforturile depuse de autoritățile române de a include în ultimii ani noi terapii inovatoare în sistemul de compensare, pacienții români încă se confruntă cu limitări semnificative în privința accesului la tratamente inovatoare. Sunt esențiale implementarea și finanțarea adecvată a programului „Fondul pentru inovare”.
Trebuie să existe o creștere treptată a procentului din PIB alocat sănătății, pentru a reduce decalajul dintre România și alte țări din UE în ceea ce privește finanțarea sănătății, mai ales întrucât România are una dintre economiile cu cea mai rapidă ascensiune din UE.
Contribuțiile pentru sănătate ar trebui colectate mai eficient, iar baza contribuției ar trebui lărgită prin eliminarea scutirilor. Conform Legii 95/2005, mai multe categorii sunt scutite de contribuții sociale cum ar fi: lucrătorii din construcții, pensionarii, șomerii, persoanele care beneficiază de asistență socială, preoții și pastorii etc., independent de nivelul veniturilor acestora.
Ar trebui identificate noi soluții alternative pentru finanțarea sănătății, cu accent pe contribuții private, fonduri europene în perioada de programare viitoare, precum și parteneriate public-privat.
Până la reforma scutirilor de la contribuțiile de sănătate, fondurile ar trebui transferate din bugetul de stat pentru a acoperi populația exceptată sau neasigurată, iar fondurile colectate din taxele sectorului farmaceutic (clawback) ar trebui realocate exclusiv către bugetul de medicamente.
Ar trebui asigurată predictibilitatea alocării finanțării la nivel subnațional – la nivelul autorităților locale de asigurări de sănătate (case de asigurări de sănătate) – pentru a oferi pacienților acces la tratamente fără restricții și pentru a preveni fluctuațiile care pot pune viața în pericol în lipsa accesului la serviciile de sănătate de calitate adecvată.
Ar trebui elaborate proceduri pentru a îmbunătăți alocarea fondurilor între autoritățile publice centrale și locale.
Eficiența ar trebui îmbunătățită pe întreg parcursul terapeutic și de îngrijire prin sprijin pentru accesul la programe de screening și diagnostic precoce.
Ar trebui folosite resurse pentru investiții în infrastructura de sănătate din surse diverse (de exemplu, din Fondurile structurale și de investiții europene, instituții financiare internaționale - IFI și sectorul privat, inclusiv prin PPP).
Ar trebui recuperate datoriile tuturor companiilor (publice sau private) la fondul de sănătate și implementat un mecanism pentru monitorizarea contribuțiilor acestora.
Ar trebui introduse instrumente digitale (inclusiv registre electronice) în vederea creșterii gradului de eficiență, control și transparență privind cheltuirea bugetului de sănătate.
Mai precis, în perioada de programare 2021-2027, finanțarea asistenței medicale și a sănătății publice din fondurile structurale și de investiții europene ar trebui să se concentreze în principal pe următoarele domenii de acțiune:
Totodată, ar trebui să se elaboreze și să fie dezvoltat Fondul pentru inovare, cu resurse suficiente pentru a asigura reușita și sustenabilitatea acestuia.
Pe termen scurt și mediu, sistemul de sănătate public ar trebui sprijinit prin ajustarea cadrului legal, astfel încât clinicile și spitalele publice să poată furniza asistență medicală privată pentru serviciile medicale asigurate în sectorul privat. Acest lucru ar atrage resurse suplimentare pentru spitalele publice și ar crește gradul de satisfacție al pacienților. Pe termen mediu și lung, reforma sistemului de sănătate ar trebui să conducă la redimensionarea pachetului de asigurări de sănătate de bază și la reintroducerea coplății. Aceste măsuri ar proteja sustenabilitatea financiară pe termen lung a sistemului de sănătate și ar ajuta la dezvoltarea sectorului de asigurări private de sănătate.
Introdusă ca măsură temporară în 2009 în timpul crizei economice și modificată de mai multe ori, taxa clawback a devenit un instrument prin care industria producătoare de medicamente a fost nevoită să își asume întreaga responsabilitate pentru acoperirea deficitului de finanțare a medicamentelor compensate, în contextul unei subfinanțări severe a bugetului acestei categorii de medicamente. Taxa clawback a fost și este în continuare suportată doar de producătorii de medicamente. După mai mult de 12 ani de la adoptarea sa, producătorii de medicamente/deținătorii de autorizații de punere pe piață continuă să acopere întreaga diferență dintre bugetul medicamentelor compensate stabilit prin legea bugetului de stat și consumul real din piață. Până în decembrie 2018, baza de calcul pentru această taxă a reprezentat-o un buget înghețat la nivelul din 2012 (6 miliarde RON), în timp ce consumul real de pe piață a fost cu 1,5 miliarde RON mai mare.
La data de 20 decembrie 2019, Guvernul a aprobat o Ordonanță de urgență care a mărit bugetul aprobat trimestrial (BAT) pentru medicamentele acoperite de Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS) și de bugetul Ministerului Sănătății. Mai exact, începând cu al patrulea trimestru al anului 2018 și până la 31 decembrie 2019, prin aplicarea indicilor inflației calculați pentru perioada 2012-2017 de către Institutul Național de Statistică, BAT s-a ridicat la 1,595 miliarde RON.
În mai 2020, Guvernul a aprobat o Ordonanță de urgență care a mărit bugetul aprobat trimestrial (BAT) pentru medicamentele acoperite de Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS) și de bugetul Ministerului Sănătății. Începând cu trimestrul IV al anului 2019, BAT a fost majorat la 1,688 miliarde RON, comparativ cu valoarea anterioară de 1,595 miliarde RON. În martie 2020, taxa clawback a fost plafonată la 27,65% pentru primele trei luni ale anului prin OUG nr. 31/2020.
La 15 mai 2020, Legea nr. 53/2020 a fost publicată în Monitorul Oficial al României care introduce o taxă clawback diferențiată. Mai exact, începând cu primul trimestru al anului 2020, taxa clawback este plătită luând în considerare trei tipuri de medicamente:
Aceste măsuri vizează îmbunătățirea durabilității sistemului public de sănătate prin utilizarea eficientă a fondurilor alocate și, de asemenea, încurajarea introducerii de noi medicamente inovatoare, împreună cu menținerea pe piață a diferitelor medicamente inovatoare și generice (de exemplu, pentru medicamente generice se aplică cel mai mic procent) care riscau să fie retrase de pe piață. Conform legii, atunci când medicamentele sunt fabricate în România, acestea ar trebui să se încadreze în tipul II, indiferent dacă sunt medicamente generice sau inovatoare. În fiecare caz, procentul va fi aplicat consumului centralizat al medicamentelor relevante comunicate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
Lista celor trei tipuri de medicamente trebuie publicată trimestrial printr-un ordin emis de Ministerul Sănătății și cel târziu pe data de 25 a lunii următoare sfârșitului unui trimestru. Pentru primul trimestru al anului 2020, lista nu a fost publicată, iar CNAS a trimis notificările privind consumul total în conformitate cu prevederile anterioare ale legii, lăsând deținătorii de autorizații de punere pe piață/reprezentanții legali ai deținătorilor de autorizații de punere pe piață în imposibilitatea de a ști ce procentaj să aplice. Prin urmare, unii dintre aceștia au aplicat noua taxă clawback diferențiată, în timp ce alții au aplicat procentul conform notificării Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Pentru al doilea trimestru din 2020, lista a fost publicată în iulie 2020 printr-un ordin emis de Ministerul Sănătății, în timp ce pentru al treilea trimestru, lista a fost publicată în noiembrie 2020.
De-a lungul anilor, înainte de introducerea abordării diferențiate, taxa a atins niveluri fără precedent, cu mult mai mult decât în orice altă țară din UE care utilizează acest tip de sistem de taxare. Chiar și în contextul ultimelor reglementări, FIC consideră în continuare că această taxă nu este justificată și reprezintă un mecanism nesustenabil, având în vedere impactul pe care îl produce asupra disponibilității medicamentelor pe piața din România, precum și povara fiscală pentru companiile producătoare de medicamente. În forma ei actuală, taxa clawback continuă să aibă un impact disproporționat asupra sectorului farmaceutic, având un efect negativ asupra investițiilor și disponibilității medicamentelor pe piața locală. Având în vedere o perspectivă pe termen lung, următorul pas care se impune în acest sens este eliminarea totală a taxei clawback. Aceasta ar putea aduce beneficii economice importante pentru sectorul de sănătate din România, precum și îmbunătățiri semnificative în calitatea îngrijirii.
FIC consideră că bugetul medicamentelor compensate trebuie reajustat astfel încât să acopere nevoile reale ale sistemului de sănătate din România, având în vedere că, în continuare, după mai bine de 12 ani industria producătoare de medicamente acoperă acest deficit prin taxa clawback. Această taxă a generat și continuă să genereze efecte negative asupra disponibilității medicamentelor în piață și trebuie asigurată o finanțare corespunzătoare și sustenabilă a bugetului medicamentelor pentru a asigura accesul pacienților la medicamentele de care au nevoie.
Chiar dacă taxa clawback a fost introdusă ca măsură cu caracter temporar (și anume, ca soluție financiară în timpul crizei economice), aceasta a căpătat în mod efectiv caracter permanent, deoarece se aplică de mai bine de 12 ani și, astfel, disponibilitatea anumitor medicamente pe piața din România a devenit o provocare, fapt ce continuă să genereze un impact asupra accesului pacienților la medicamente. Chiar dacă FIC salută îmbunătățirile aduse la forma de aplicare a taxei clawback, credem că taxa clawback ar trebui eliminată în totalitate sau cel puțin înlocuită de un mecanism nou, reformat, iar lipsa finanțării corespunzătoare a bugetului pentru medicamente compensate să fie soluționată printr-o bugetare corectă, în conformitate cu nevoile reale din piață.
Pe termen scurt, taxa clawback ar trebui revizuită pentru a fi mai previzibilă, luând în considerare că, în prezent, există multe litigii în instanță generate de lipsa de transparență în privința calculării acesteia. Astfel, ar trebui să excludă marjele aferente farmaciilor și angrosiștilor și ar trebui să se aplice la prețul de producător. Alte îmbunătățiri ar putea include eliminarea taxei clawback pentru medicamentele esențiale ieftine, pentru ca populația să aibă un acces mai bun la acestea, precum și ajustarea bugetului trimestrial cu indicele anual al inflației înregistrate.
Fondurile atrase din taxa clawback ar trebui utilizate exclusiv pentru bugetul medicamentelor compensate și introdusă bugetarea multianuală pentru a crește predictibilitatea.
Bugetul alocat pentru medicamente ar trebui reanalizat pentru a reflecta consumul real de pe piață, iar consumul din spitale ar trebui exclus din calculul acestei taxe.
În cele din urmă, pentru a crește transparența, autoritățile din sistemul de sănătate ar trebui să permită un audit independent al datelor pe baza cărora se calculează taxa clawback.
O măsură benefică imediată pentru a asigura accesul pacienților la tratamente inovatoare ar fi încurajarea activă a acordurilor cost-volum/cost-volum-rezultat și dezvoltarea de noi scheme de acces facilitat. Astfel de acorduri s-au dovedit a fi un mijloc eficient de cooperare între companiile de stat și cele private în beneficiul pacienților și ar trebui încurajate mai mult
Recunoaștem progresele realizate de autorități în ceea ce privește accesul pacienților din România la tratamente și medicamente inovatoare, dar există încă o diferență considerabilă între România și țările din vestul Europei.
Potrivit studiului privind indicatorul W.A.I.T. al Federației Europene a Industriilor și Asociațiilor Farmaceutice (European Federation of Pharmaceutical Industries and Associations – EFPIA), doar 21% din medicamentele recent aprobate sunt disponibile pentru pacienții din România. În schimb, aproape 85% din toate medicamentele recent autorizate de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) sunt disponibile pacienților din Germania. În plus, în medie, durează 812 zile pentru a obține compensarea permanentă în România după aprobarea Agenției Europene a Medicamentului (EMA), de aproape 8 ori mai mult decât în Germania .
Între timp, principalii indicatori de asistență medicală continuă să fie mult mai mici în România decât în alte țări europene. În România, rata de supraviețuire la 5 ani pentru cancerul de sân este de aproximativ 50%, în timp ce în Finlanda, Islanda și Suedia este de 89% . În cazul cancerului pulmonar, rata de supraviețuire de 5 ani este de numai 11%, în timp ce în Elveția este de aproximativ 21%. Îmbunătățirile ratelor de supraviețuire necesită investiții suplimentare în diagnosticarea precoce și acces rapid la tratamente inovatoare. Această diferență este cauzată parțial de întârzierile procesului de compensare. În ultimii doi ani, lista de compensare a fost actualizată de mai multe ori și, astfel, unele medicamente inovatoare au devenit disponibile pentru pacienții români.
Cu toate acestea, procesul continuă să fie lent, din mai multe motive: o problemă este că, în unele cazuri, actualizarea listei de compensare este amânată în absența unor termene clare în legislația națională. Mai mult, după ce unele medicamente sunt incluse în lista de compensare, protocoalele de prescriere sunt adesea emise cu foarte mare întârziere (în unele cazuri după mai mult de 4-5 luni de la decizia de includere pe lista medicamentelor compensate).
Au fost puse în aplicare mecanisme noi de acces la medicamente inovatoare, iar bugetul pentru medicamente inovatoare, finanțat prin contracte de cost-volum și cost-volum-rezultat, a fost majorat. Aceste mecanisme îmbunătățesc accesul la terapii noi, acoperind domenii precum oncologia, hematologia, bolile rare și bolile cardiovasculare, în condiții de eficiență, sustenabilitate financiară și predictibilitate a costurilor în sistemul de sănătate. Odată cu progresul tehnologiei medicale, un număr crescut de terapii de ultimă generație au fost aprobate de EMA. Cele 57 de medicamente lansate între 2014 și 2018 au obținut acum 89 de indicații pentru 23 de tipuri diferite de cancer . În acest sens, autoritățile centrale și locale s-au confruntat cu noi provocări în absența unor modificări legislative.
Cu toate acestea, la nivelul spitalelor există bariere în calea tratamentului din cauza dificultăților în obținerea unei alocări bugetare adecvate de la autoritățile regionale din domeniul sănătății, precum și a diferitelor proceduri și înțelegerea procedurilor de achiziții publice aplicabile medicamentelor incluse în contractele cost-volum.
Accesul pacienților români la tratamente inovatoare ar trebui să fie o prioritate națională, indiferent ce guvern se află la putere.
Bugetul autorității naționale de sănătate pentru medicamente ar trebui corelat cu creșterea PIB-ului și actualizat anual.
Noua metodologie HTA ar trebui să reducă diferența dintre opțiunile de tratament disponibile în România în comparație cu alte țări din UE.
Termenele de aprobare pentru studiile clinice ar trebui reduse la minimum pentru a permite accesul rapid la terapii inovatoare și pentru a reduce decalajul dintre România și alte țări ale UE.
Ar trebui puse în aplicare noi acorduri de acces la tehnologii medicale în condiții specifice împreună cu registre electronice.
Autoritățile din domeniul sănătății ar trebui să adopte principii și mecanisme medicale bazate pe valoare.
Ar trebui puse în aplicare acorduri multianuale cu indicații multiple (multi-year-multi-indication – MYMI) pentru a extinde accesul la medicamente inovatoare și pentru a crea predictibilitate pentru bugetul național de sănătate.
Ar trebui introdusă legislația privind livrarea medicamentelor la domiciliu, în special având în vedere contextul pandemiei de COVID-19 și provocările pe care le-a generat în ceea ce privește accesul la îngrijire, dar și ca o soluție pentru creșterea accesului pacienților si facilitarea tratamentelor într-o manieră mai rapidă și eficientă
Ar trebui să existe o mai bună predictibilitate a fondurilor alocate pentru punerea în aplicare a contractelor cost-volum la nivel regional.
Liniile directoare privind achiziționarea și finanțarea medicamentelor incluse în contractele de cost-volum ar trebui emise de CNAS și de Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice.
Ar trebui promovate politici și campanii de prevenție și vaccinare.
Ar trebui adoptată o nouă legislație privind sănătatea mintală și ar trebui adoptată o strategie națională în acest domeniu pentru a răspunde nevoilor actuale ale pacienților și ale populației. Ar trebui dezvoltată o infrastructură națională adecvată.
Ar trebuie implementate comitete multidisciplinare (molecular tumor boards – MTB) ca modalitate de lucru în oncologie.
Ar trebui extins programul de testare pentru tratamente mai personalizate, inclusiv capacitățile de testare în mai multe spitale, creșterea capacității spitalelor pentru tratamentul și diagnosticarea în oncologie, hematologie, centre de transplant ale măduvei osoase etc.), dar și asigurarea finanțării adecvate pentru aceste activități.
Ar trebui introduse programe de screening pentru depistarea precoce a bolilor grave precum cancerul, tuberculoza, diabetul și hepatita, care reprezintă o povară uriașă pentru sistemul de sănătate.
Ar trebui introdusă o nouă metodologie de stabilire a prețurilor, evitând prețurile europene minime, pentru a asigura disponibilitatea medicamentelor pe piața românească.
Casa Națională de Asigurări de Sănătate din România a elaborat trei proiecte importante privind e-sănătatea. Două dintre acestea au fost finanțate cu fonduri de la Uniunea Europeană: prescripția electronică (implementată în 2012) și dosarul electronic de sănătate (implementat în 2014). Unul este auto-finanțat – cardul electronic de sănătate (introdus în mai 2015). În prezent, cardul electronic este singura modalitate de a obține medicamente pe bază de rețetă. Mai mult, toate medicamentele compensate sunt disponibile numai prin intermediul acestui card, care este cheia de acces la sistemul național de asigurări sociale de sănătate (cu excepția serviciilor medicale de urgență). Toate aceste sisteme sunt integrate în sistemul informatic unic integrat (SIUI) existent, centralizat. Proiectul de raportare și facturare electronică a început în 2013 ca parte a extinderii sistemului SIUI în România. Acesta include o conexiune web a instituțiilor medicale în scopuri de raportare (inclusiv formulare de cheltuieli, facturi). Raportarea activității și facturarea corespunzătoare se efectuează pe baza unor încărcări .xml și .zip (după tipul de activitate) realizate de către furnizorii de servicii medicale.
În ciuda sistemelor integrate, există multe complicații care generează probleme în verificările încrucișate ale datelor și întârzieri de câteva zile în prelucrarea informațiilor.
1. Prescripția electronică – proiectul SIPE (Sistemul Informatic de Prescripție Electronică) a început în 2012 și a devenit operațional în 2014 în conformitate cu reglementarea CNAS pentru sectorul medical public și privat (în baza unui contract CNAS). Scopul SIPE constă în urmărirea înregistrărilor medicale ale unui pacient și în raportarea plăților și prevenirea fraudelor. În prezent, platforma gestionează rețetele subvenționate. Sistemul continuă să se defecteze frecvent, afectând activitatea profesioniștilor din domeniul sănătății și modul în care datele sunt centralizate; o platformă înregistrează toate aceste eșecuri (www.siui-monitor.ro).
2. Proiectul privind dosarele electronice de sănătate ale pacienților (DES), lansat în 2014, vizează includerea informațiilor privind tratamentul medical, precum și fiecare pacient, în conformitate cu datele stocate pe cardul electronic de sănătate. Cea mai importantă funcție ar fi trebuit să fie registrul medical electronic al tuturor pacienților din țară. Chiar dacă a fost emisă o hotărâre de guvern ca toți medicii să încarce informațiile despre pacienți, doar acei medici care au contract cu CNAS fac acest lucru. Acuratețea datelor din sistem ar trebui îmbunătățită prin extinderea monitorizării asupra întregului proces de prescriere de rețete.
3. Cardurile electronice de sănătate au început să fie distribuite din septembrie 2014. Cu toate acestea, înregistrarea datelor pe card este limitată sau inexistentă. Cardul este folosit pentru accesarea serviciilor medicale și autentificarea pacientului. Chiar dacă utilizarea cardurilor electronice de sănătate este obligatorie în România, există mai multe unități medicale care nu au cititoare de card.
Evoluții viitoare preconizate de Ministerul Sănătății: a) Posibilitatea ca prescripțiile electronice eliberate în România să fie utilizate oriunde în UE pentru a cumpăra medicamente prescrise; b) Lansarea unei platforme unice în cursul anilor viitori (prin finanțare UE) cu scopul de a organiza în comun dosarele de sănătate electronice ale pacienților și lista furnizorilor de servicii medicale disponibili pentru investigațiile medicale solicitate de pacienți conform dosarelor electronice. O listă cu peste 100 de dosare electronice va fi elaborată și încărcată pe această platformă la timp pentru introducerea sa.
În 2020, în timpul pandemiei de COVID-19, au fost luate diferite măsuri care au avut ca scop asigurarea accesului sigur la servicii medicale pentru medici și pacienți, prin limitarea deplasărilor și a interacțiunii cu alte persoane. Astfel, pentru perioada stării de urgență și de alertă, obligația de a utiliza cardul național de sănătate a fost suspendată, astfel încât pacienții să poată evita o vizită fizică suplimentară la medic pentru a obține, de exemplu, o rețetă.
În consecință, pentru a avea o consultație cu medicul, dar pentru a evita o întâlnire fizică, pacientul și medicul acestuia au opțiunea de a se întâlni printr-o conferință/videoconferință medicală pe baza căreia pacientul poate obține sfaturi medicale în mod virtual și i se pot da rețete electronice. Așadar, medicii au reușit să trimită o rețetă electronică pacientului, pe baza istoricului său medical, prin e-mail sau chiar prin diferite aplicații mobile, în situațiile în care problemele medicale ale pacientului puteau fi tratate de la distanță. Acest lucru poate fi considerat un progres semnificativ și este un pas important către dezvoltarea telemedicinei în România. Situația COVID-19 a accelerat digitalizarea sistemului de sănătate din România, ajutând pacienții și medicii să minimizeze contactul fizic. Cu toate acestea, legislația trebuie actualizată pentru a adapta sistemul de sănătate al României mai bine la noua situație în care comunicarea online și digitalizarea au devenit vitale.
Adoptarea legislației privind telemedicina, care ar include consultațiile medicale la distanță în pachetele minime și de bază ale serviciilor medicalepoate reprezenta un pas important înainte.
FIC recomandă ca autoritățile din domeniul sănătății să adopte o Strategie digitală în domeniul sănătății, în conformitate cu modelele din alte țări europene. Autoritățile din domeniul sănătății ar trebui să pună în aplicare de urgență un sistem digital mai eficient, având în vedere starea actuală a sistemului de sănătate în contextul pandemiei de COVID-19.
Legislația actuală încă trebuie actualizată pentru a asigura un cadru legislativ care să vizeze comunicarea online la diferite niveluri din sistemul de sănătate, acoperind fiecare segment de activitate sau subactivitate.
Ar trebui create și introduse cât mai curând posibil registre electronice pentru creșterea eficienței modului în care sunt cheltuite resursele financiare în domeniul sănătății, creșterea transparenței și adunarea de date pentru îmbunătățirea modului în care sunt luate deciziile privind politicile în domeniul sănătății.
Cerința de raportare trebuie introdusă cât mai curând posibil, indiferent dacă medicul are sau nu contract cu CNAS. Este important ca toate fișele medicale de la toți furnizorii de servicii medicale să fie disponibile în baza de date.
Astfel, ar trebui luate măsuri suplimentare cu privire la implementarea proiectului privind dosarul electronic de sănătate (DES) al pacienților, lansat în 2014 și în prezent într-o stare permanent offline. În plus, a fost primit un feedback negativ de la profesioniștii din domeniul sănătății și, de asemenea, de la organizațiile din domeniul sănătății cu privire la DES. Mai exact, dosarul electronic de sănătate colectează informații insuficiente din câteva surse care nu cuprind întregul istoric medical al pacientului.
În ceea ce privește cardurile e-prescripție și e-sănătate, ar trebui abordate alte probleme legate de întreținerea și disfuncționalitățile infrastructurii digitale, deoarece sistemele nu au funcționat bine. Întreruperile au dus la situația în care pacienții sunt în imposibilitatea de a primi rețetele, iar consultațiile nu sunt înregistrate în sistem.
Un serviciu de întreținere profesional 24/7 este, de asemenea, o cerință esențială pentru a asigura un sistem funcțional care ar ușura povara operațională asupra medicilor.
Interoperabilitatea, standardele comune și schimbul de date către plătitorii de servicii de sănătate private cu privire la dosarele medicale (drepturile și cheltuielile de sănătate) trebuie permise și extinse pentru a facilita plata serviciilor medicale și a medicamentelor în plus față de pachetul de bază. Astfel, adoptarea registrelor pacienților ar trebui inclusă în strategia guvernului privind sistemul de sănătate, fiind integrate cu alte instrumente de e-sănătate care sunt deja introduse și ar trebui considerată o etapă importantă în procesul de creare de date pentru sprijinirea procesului de luare a deciziilor de politici în sistemul de sănătate, generând în același timp mai multă eficiență și transparență în alocarea resurselor bugetare.
În viitorul imediat ar trebui luate mai multe măsuri în implementarea telemedicinei în sistemul național de sănătate. Deși, așa cum s-a menționat mai sus, a fost adoptată o Ordonanță de Urgență a Guvernului care stabilește cadrul pentru telemedicină în România, având în vedere situația pandemică actuală, pentru a asigura o implementare mai eficientă, autoritățile din domeniul sănătății ar trebui să acorde prioritate și să dezvolte un sistem digital de asistență medicală centralizat care să faciliteze accesul profesioniștilor din domeniul sănătății la istoricul medical al pacienților (de exemplu, rețete, boli, spitalizare, examinări anterioare etc.).
România se confruntă cu o criză majoră cauzată de lipsa cadrelor medicale: în 2017 au existat în medie 2,9 cadre medicale la 1.000 de locuitori, comparativ cu media UE de 3,70 și o medie de 6,7 asistenți medicali la 1.000 de locuitori, comparativ cu media UE de 8,5. În plus, există un dezechilibru major în distribuirea personalului medical între regiunile României și în aceeași regiune, între județe (de exemplu, într-un număr semnificativ de județe există mai puțin de 2,6 medici la 1.000 de locuitori, în timp ce altele au mai puțin de 1 medic la 1.000 de locuitori). În 2017, 55.600 de profesioniști din domeniul sănătății au emigrat din România. În ultimii ani, mai mulți medici părăseau țara decât proaspeții absolvenți, astfel încât este probabil ca situația să continue să se deterioreze. Nivelul scăzut al accesului la personalul medical ca urmare a emigrației are un efect direct pe termen lung asupra sănătății cetățenilor români. În plus, lipsa specialiștilor în sănătate publică limitează sever posibilitățile de reformă a sistemului de sănătate. Chiar dacă investițiile medicale și cheltuielile totale pentru asistență medicală sunt foarte mici în România în comparație cu UE28 , în 2018, Guvernul României a majorat salariile, pentru a crește numărul profesioniștilor din domeniul sănătății și, de asemenea, pentru a reduce migrația.
Cu toate acestea, majorările au fost acordate numai medicilor care lucrează în spitale publice. Prin urmare, este încă esențial ca autoritățile să ia măsuri pentru a rezolva această problemă, având în vedere faptul că un mediu de afaceri sănătos depinde de o comunitate sănătoasă.
Mai mult, situația COVID-19 a pus multă presiune asupra sistemelor medicale din întreaga lume, inclusiv în România. În consecință, pentru a motiva profesioniștii din domeniul sănătății implicați în lupta împotriva COVID-19, o serie de creșteri salariale între 5 și 30% au fost acordate profesioniștilor din domeniul sănătății implicați direct sau indirect în transportul, diagnosticul și tratamentul pacienților infectați cu COVID-19.
În sistemul medical ar trebui introdusă plata în funcție de performanță. Numărul de locuri disponibile în facultățile de medicină ar trebui să fie echilibrat cu nevoile reale de sănătate ale populației.
Ar trebui îmbunătățit accesul cadrelor medicale la dezvoltarea profesională continuă. Ar trebui recunoscută importanța socială a personalului medical și ar trebui consolidat rolul asociațiilor profesionale în reformarea sistemului de sănătate. Sistemul de sănătate poate fi reformat doar cu ajutorul specialiștilor din domeniu.
O mai bună formare, o educație medicală continuă, indicatori de performanță superiori și procese de evaluare standardizate vor conduce la creșterea performanței cadrelor medicale, ceea ce le va aduce o imagine mai bună, respect și recunoaștere publică. Cu toate acestea, este esențială o alocare bugetară mai mare pentru salarii pentru a asigura păstrarea personalului medical.
Descentralizarea sistemului de sănătate publică va conduce, de asemenea, la un management mai întreprinzător al fiecărei instituții medicale și rate mai mari de reținere a personalului. Totodată, ar trebui înființate comitete naționale de evaluare academică pentru a elabora criterii profesionale obligatorii și programe pe specialități și pentru a constitui baza unui proces de evaluare profesională mai exact și constant.
Este nevoie de o cooperare națională, regională și internațională pentru elaborarea și punerea în aplicare a celor mai bune politici în ceea ce privește strategiile bazate pe dovezi privind resursele umane în domeniul sănătății. În prezent, Ministerul Sănătății nu cooperează și nu comunică cu sectorul ONG-urilor. Această situație ar trebui să se schimbe. Timp de mai mulți ani, câteva ONG-uri recunoscute au elaborat programe de formare pentru personalul medical, și servicii inovatoare pentru pacienți și de asemenea, au prezentat standarde și ghiduri de tratament. Aceste ONG-uri au promovat îmbunătățirea accesului la tratament și a nivelului de îngrijire a pacienților. Ministerul Sănătății ar trebui să fie mai deschis la expertiza dezvoltată în sectorul ONG-urilor. Această abordare ar putea permite ca un procent din programele sale (în special cele de prevenire, educație pentru sănătate, formare și sprijin pentru pacienți) să fie elaborate și implementate în parteneriat cu societatea civilă, conform strategiilor și planurilor naționale din domeniul sănătății și luând în considerare nevoile comunităților locale.
Aceste ONG-uri au promovat îmbunătățirea accesului la tratament și a nivelului de îngrijire a pacienților. Ministerul Sănătății ar trebui să fie mai deschis la expertiza dezvoltată în sectorul ONG-urilor. Această abordare ar putea permite ca un procent din programele sale (în special cele de prevenire, educație pentru sănătate, formare și sprijin pentru pacienți) să fie elaborate și implementate în parteneriat cu societatea civilă, conform strategiilor și planurilor naționale din domeniul sănătății și luând în considerare nevoile comunităților locale.
Strategia Națională de Sănătate include foarte multe măsuri care ar reduce impactul migrației medicilor și în cele din urmă, ar inversa această tendință. Aceste măsuri sunt prezentate în a doua anexă a strategiei și ar trebui implementate cât de curând posibil.
Fluxul de informații privind angajații din domeniul sănătății trebuie îmbunătățit prin ajustarea mecanismului de colectare, prelucrare, analiză și distribuire a datelor privind resursele umane din domeniul sănătății, astfel încât planificarea și distribuirea forței de muncă să se realizeze în mod corect. În plus, trebuie să sprijinim activitățile de analiză și cercetare privind resursele umane pentru a identifica opțiuni de politici bazate pe dovezi.
Încă din anul 2013, când a început dezvoltarea mai multor proiecte dedicate personalului medical pentru a atrage atenția asupra exodului medicilor, continuând cu o serie de cursuri dedicate studenților și rezidenților din domeniul medical, apoi adresându-se managerilor de spitale prin proiectul “Lideri pentru Excelență în Sănătate”, FIC a crezut cu tărie că pentru a îmbunătăți sistemul medical este nevoie de o atenție deosebită acordată dezvoltării profesioniștilor din sănătate.
Sistemul public de sănătate din România ar putea beneficia în mod semnificativ de o schimbare a sistemului către prevenție și promovarea sănătății, dezvoltând în același timp capacitatea acestuia de a reduce incidența bolilor prin prevenție și depistare precoce.
În timp ce promovarea sănătății și educația pentru sănătate reprezintă piatra de temelie pentru prevenire, indicatorii din domeniul sănătății arată că mortalitatea din cauze care se pot preveni și trata este foarte mare în România, ca urmare a concentrării sistemice cronice asupra serviciilor curative. Accesul la îngrijiri preventive a fost sub nivelul optim și subdimensionat timp de câteva decenii în România. Conform ultimelor studii , rata mortalității evitabile este a patra cea mai mare din Europa. Principalele cauze ale mortalității prevenibile sunt bolile cardiace ischemice, cancerul pulmonar, decesele cauzate de alcool și accidentele. În prezent, majoritatea resurselor sunt alocate serviciilor medicale din spitale, însă un sistem de sănătate publică proactiv și robust, pregătit să răspundă nevoilor actuale și viitoare de sănătate ar trebui să mențină un echilibru adecvat între serviciile medicale de recuperare (cu internare sau în ambulatoriu) și prevenție.
Cu doar 1,8% din cheltuielile de sănătate alocate pentru prevenție, România ocupă ultimul loc în UE . Intervențiile orientate spre prevenție se concentrează în principal pe sprijinirea politicilor naționale de vaccinare, în timp ce acelea care vizează creșterea nivelului de educație pentru sănătate în rândul populației de toate vârstele în raport cu factorii de risc, comportamentul sănătos și cu privire la promovarea sănătății în general sunt slab finanțate și implementate. În timp ce tratamentele oferite de sistemul de sănătate devin tot mai complexe an de an, educația în domeniul sănătății în rândul publicului larg este slabă și este sprijinită doar sporadic, începând cu vârstele cele mai mici. Un nivel scăzut de educație în domeniul sănătății, care nu este legat de statutul socio-economic, constituie o barieră în calea adoptării și urmăririi comportamentelor sănătoase și chiar în accesarea serviciilor de îngrijire curativă.
Potrivit OMS, „Educația în domeniul sănătății implică atingerea unui nivel de cunoștințe, abilități personale și încredere pentru a lua măsuri în sensul îmbunătățirii sănătății personale și a comunității prin schimbarea stilului de viață personal și a condițiilor de viață. Astfel, educația în materie de sănătate înseamnă mai mult decât a putea citi broșuri și a face programări. Prin îmbunătățirea accesului oamenilor la informații despre sănătate și a capacității lor de a le utiliza în mod eficient, educația în materie de sănătate este esențială pentru abilitare.” OMS a cerut guvernelor să își asume responsabilitatea în „furnizarea bazei prin care cetățenii sunt abilitați să joace un rol activ în îmbunătățirea propriei sănătăți, să se angajeze cu succes în acțiunile comunitare pentru sănătate și să preseze guvernele să își îndeplinească responsabilitățile în ceea ce privește sănătatea și echitatea în sănătate”.
Raportul „Puterea pacienților europeni – opțiuni și implicații”, publicat la Bruxelles, arată că pacienții români sunt printre cei mai puțin informați din Europa, ocupând doar locul 30 într-un clasament al populațiilor europene. În timp ce țări precum Germania, Italia, Spania și Portugalia acordă o atenție sporită conceptelor de „educație în sănătate”, „educație medicală” și „cunoștințe în materie de sănătate”, în România acestea sunt rareori în circulație chiar și printre profesioniști. Mai mult, sondajul european privind educația în domeniul sănătății (European Health Literacy Survey) arată că 1 din 10 cetățeni europeni (12,4%) are cunoștințe de sănătate inadecvate, cu diferențe considerabile atât între statele membre ale UE, cât și în diferite regiuni la nivel național și între urban și rural. Același studiu arată că un nivel inadecvat de cunoștințe medicale există în principal în rândul persoanelor cu o sănătate mai precară, care utilizează un număr mai mare de servicii de îngrijire a sănătății, au un statut socio-economic scăzut și sunt mai în vârstă. Cea mai mare prevalență a nivelului scăzut de educație în domeniul sănătății a fost observată în rândul persoanelor cu starea de sănătate auto-percepută ca fiind „foarte slabă” sau „slabă” (78,1%, respectiv 71,8%), al celor cu mai mult de o boală pe termen lung (61%) și al celor care raportează șase sau mai multe vizite la medic în ultimele 12 luni (58,9%).
În concluzie, o sănătate precară și, prin urmare, cereri mai mari de servicii de sănătate par a fi însoțite de niveluri mai scăzute de educație pentru sănătate. Deși România a organizat o strategie națională de sănătate în 2014-2020 cu scopul de a îmbunătăți educația și promovarea sănătății, accesul la acestea a continuat să fie la un nivel suboptim în general și inegal, în special în cadrul grupurilor vulnerabile.
Ministerul Sănătății a înființat un grup de lucru pentru promovarea sănătății din care au făcut parte, pe lângă experții ministerului, reprezentanți din cadrul Ministerului Educației, Institutului Național de Sănătate Publică, OMS, UNICEF și FIC. Grupul de lucru a finalizat versiunea detaliată a Programul național de promovare a sănătății (PNPS), precum și un proiect de Hotărâre a Guvernului de aprobare a planului și de înființare a unui Mecanism Național de Coordonare pentru Promovarea Sănătății. PNPS propunea să dezvolte pentru prima dată în România un concept unitar, multisectorial și integrat de promovare a sănătății la nivel național, în conformitate cu Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale ONU și cu principiile-cheie ale OMS.
Planul viza un cadru strategic pentru:
Strategia națională de sănătate publică 2021-2027 ar trebui să urmărească scăderea ratelor de mortalitate în cazuri care pot fi prevenite și tratabile, promovând în același timp educația în domeniul sănătății și vaccinarea, prin utilizarea unor intervenții rentabile bazate pe dovezi.
Dezvoltarea durabilă a pilonului sectorului sănătății orientat spre prevenție și educație în domeniul sănătății ar trebui să înceapă cu consolidarea capacităților instituționale și profesionale, în special a Rețelei de sănătate publică, a Rețelei de educație și a autorităților publice locale, precum și a colaborării cu Ministerul Educației și organizațiile societății civile.
Educația în domeniul sănătății ar trebui să fie prioritară în cadrul politicilor de sănătate publică, deoarece are potențialul de a spori eficacitatea într-o multitudine de alte dimensiuni. Ar trebui elaborată o strategie națională dedicată educației în domeniul sănătății, care să vizeze grupele de vârstă pe canale de comunicare specifice și cu mesaje personalizate despre sănătate. Este timpul să progresăm de la intervenții sporadice privind educația pentru sănătate și prevenție în sănătate, la abordări mai sistematice și holistice, care să fie, de asemenea, adaptate după caz, la era tehnologiei și a digitalizării în care trăim în prezent.
Ar trebui alocate suficiente resurse umane și financiare pentru creșterea nivelului de educație a sănătății populației române – în special în zonele rurale și în cele slab deservite de profesioniștii din domeniul medical. Un parteneriat cu Ministerul Educației și introducerea unor programe școlare dedicate, urmând modele din diferite țări ale UE, ar putea fi o soluție eficientă, care ar aduce beneficii sociale semnificative în viitor.
Autoritățile publice locale ar trebui să fie implicate și să prioritizeze punerea în aplicare a programelor de educație în domeniul sănătății care vizează bolile cu incidență mare, cum ar fi bolile cardiovasculare, diabetul și cancerul. Activitățile de educație în domeniul sănătății ar trebui să fie ajustate în funcție de dinamica incidenței bolilor care pot fi prevenite și să abordeze bolile cu cea mai mare incidență. În afara bolilor cardiovasculare, a cancerului și a bolilor musculo-scheletice, depresia a devenit unul dintre motivele principale de dizabilitate în țările UE. România nu face excepție și ar trebui să își intensifice eforturile în vederea modernizării sistemului de sănătate mintală. Mai mult, România ar trebui să se concentreze pe reducerea poverii cauzate de tuberculoză, cu accent pe tuberculoza multirezistentă (TBC-MDR).
Elaborarea documentelor strategice, cum ar fi Planul multianual pentru promovarea sănătății, ar trebui să sprijine optimizarea ulterioară a finanțării pentru promovarea sănătății și a prevenției bolilor și a programelor de promovare a sănătății. Finanțarea nu ar trebui să se limiteze la bugetul Ministerului Sănătății, ci ar trebui să includă și fonduri UE, bugetele autorităților locale și contribuții ale altor autorități guvernamentale sau organizații private.
Proiectele de educație mari, finanțate de UE, ar putea constitui o măsură importantă pentru prevenirea bolilor cronice prin stimularea unui stil de viață sănătos. Parteneriatul cu organizațiile societății civile și societățile științifice ar putea aduce beneficii. Educația cu privire la un stil de viață sănătos ar putea fi prima măsură de prevenire a bolilor cronice, de exemplu: programe școlare specifice pentru un stil de viață sănătos, cu sprijinul Ministerului Educației.
Vaccinarea este unul dintre cele mai eficiente instrumente de sănătate publică. A adus o contribuție majoră la controlul bolilor infecțioase. O abordare a vaccinării pe parcursul vieții admite că, pentru o sănătate publică optimă și un impact la nivelul societății, vaccinarea trebuie să depășească vârsta copilăriei. De exemplu, gripa sezonieră are un impact major asupra concediului medical. Vaccinurile în curs de dezvoltare împotriva infecțiilor obișnuite asociate asistenței medicale pot reduce mortalitatea și pot scurta internările în rândul persoanelor de toate vârstele, dar în special al persoanelor în vârstă, prin prevenirea acestor infecții grave. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) susține o abordare a vaccinării pe parcursul vieții în beneficiul tuturor persoanelor și sistemelor de sănătate. Prevenirea bolilor la copii, adulți și vârstnici reduce transmiterea acestora, îmbunătățește calitatea vieții, reduce absenteismul și contribuie la creșterea economică.
În contextul creșterii presiunii asupra bugetelor pentru asistență medicală și al îmbătrânirii populației, vaccinarea contribuie la sustenabilitatea sistemelor de sănătate prin reducerea poverii bolilor infecțioase și evitarea utilizării inutile a resurselor financiare și umane, punându-le la dispoziție pentru alte intervenții medicale.
Priorități pentru vaccinare: