Mediul de afaceri continuă să se confrunte cu lipsa de predictibilitate în ceea ce privește cadrul juridic și instituțional cu privire la aspectele de mediu, în ciuda eforturilor continue de a se angaja în discuții cu reprezentanții autorităților privind legislația de mediu și cadrul instituțional. Acest lucru a fost resimțit cel mai puternic în sectorul de gestionare a deșeurilor, unde reglementarea și aplicarea disproporționată a normelor privind gestionarea deșeurilor în cazul sectorului privat, spre deosebire de cazul entităților responsabile cu colectarea deșeurilor municipale, a condus la crearea unei instabilități semnificative pe piață.
În ciuda solicitărilor din partea mediului de afaceri și a altor actori relevanți privind o reformă a întregului sistem de gestionare a deșeurilor, autoritățile continuă să ia doar măsuri limitate și întârziate pentru soluționarea problemelor critice și globale ale sistemului de gestionare a deșeurilor de ambalaje. În acest context, problemele care rezultă din faptul că deșeurile municipale nu sunt efectiv colectate separat de autoritățile publice continuă să afecteze în mod disproporționat sectorul de afaceri, întrucât în aceste condiții colectarea, reciclarea și valorificarea deșeurilor sunt aproape imposibile. Acest lucru este coroborat cu problema legată de faptul că povara majorității costurilor rămâne asupra producătorilor/importatorilor, în cadrul răspunderii extinse a producătorului.
Membrii FIC își propun să continue construirea unui mediu bazat pe încrederea părților interesate și, în același timp, să îmbunătățească performanța în afaceri într-un mod durabil, făcând astfel apel la autoritățile publice să inițieze demersul de consultare încă din primele etape ale procesului de luare a deciziilor.
Cadrul legal și instituțional privind protecția mediului continuă să ridice dificultăți pentru sectorul de afaceri.
FIC este preocupat de lipsa evaluărilor de impact, care sunt urgent necesare pentru a permite adoptarea și punerea în aplicare a noii legislații, și de lipsa de reacție rapidă a autorităților la nevoile de reglementare.
În plus, entitățile comerciale sunt expuse, de asemenea, unor dificultăți în implementarea cadrului de autorizare, ca urmare a lipsei de corelare a procedurilor de autorizare în materie de mediu cu dreptul material existent, precum și diferitor interpretări ale acelorași cerințe de reglementare date de agențiile pentru protecția mediului, administrațiile bazinelor de apă și autoritățile de control al mediului (Garda de Mediu și unitățile locale ale acesteia). Noua procedură de autorizare, anticipată în special în urma publicării Legii nr. 278/2013 privind emisiile industriale în decembrie 2013, nu a fost încă supusă dezbaterii publice. În plus, noua legislație, care prelungește pe perioadă nedeterminată termenul autorizațiilor de mediu (integrate) pe baza aprobării anuale, conține dispoziții care pot fi interpretate în moduri diferite, este împovărătoare și include sancțiuni care sunt disproporționate. Toate aceste aspecte conduc la riscul unei aplicări incorecte în practică.
În ciuda documentelor de poziție transmise de FIC în dezbaterile publice, prin care solicită o mai mare claritate în reglementare și oferă sugestii privind modul de abordare a cauzelor fundamentale ale problemelor de mediu existente, noua legislație nu oferă companiilor și societății claritatea și predictibilitatea necesare pentru protecția mediului și practici comerciale durabile.
În plus, adesea legislația nu conține suficiente dispoziții tranzitorii înainte de aplicarea noilor cerințe cu impact semnificativ (de exemplu, acreditarea experților tehnici care pot să efectueze studiile și să întocmească rapoartele prevăzute de legislația privind siturile contaminate), iar dispozițiile tranzitorii care există sunt adesea insuficiente pentru a evita impactul negativ asupra mediului de afaceri și asupra societății.
Legislația secundară, care este cea mai importantă pentru înțelegerea și aplicarea corectă a legislației primare, este adoptată numai după amânări semnificative (de exemplu, noua metodologie pentru calcularea contribuțiilor la Fondul pentru Mediu ar fi trebuit introdusă în 2019, însă nu a fost încă adoptată). Acest lucru are un impact negativ asupra mediului de afaceri.
De asemenea, există o nevoie urgentă de consecvență în ceea ce privește interpretarea prevederilor legislative de către toate autoritățile publice la nivel central și local și implicarea în dialog eficient cu privire la noile reglementări din primele etape ale procesului de luare a deciziilor.
Ar trebui asigurată predictibilitatea legislativă și ar trebui creat un cadru legislativ unitar și consecvent, bazat pe principiile UE.
Consultarea efectivă cu reprezentanții sectorului ar trebui să aibă loc cu suficient timp înainte de adoptarea de noi reglementări de mediu sau de modificarea celor existente. Proiectele de acte normative ar trebui să se bazeze pe studii prealabile de evaluare a impactului, explicând în mod clar necesitatea modificărilor propuse și documentând motivul pentru care mecanismele/normele planificate a fi introduse sunt cele mai potrivite și mai echitabile mijloace de a obține rezultatele dorite.
Ar trebui adoptate noi proceduri de autorizare în domeniul mediului și gestionare a apelor după consultări aprofundate și în timp util cu toate părțile interesate. Aceste proceduri nu ar trebui să implice o sarcină financiară suplimentară pentru operatorii comerciali și ar trebui să asigure corelarea cu legislația existentă pentru a evita dificultăți de interpretare în viitor.
Ar trebui dezvoltate practici de mediu uniforme și consecvente la nivelul tuturor autorităților locale relevante pentru a se evita diferite abordări cu privire la aceeași problemă. O posibilă soluție pentru a realiza acest lucru ar fi emiterea unor orientări scrise de către autoritățile centrale, care ar reglementa abordarea ce ar urma să fie implementată de către autoritățile locale din subordine. Aceste orientări scrise ar consolida, de asemenea, previzibilitatea necesară sectorului de afaceri.
Cooperarea între autoritățile relevante de protecție a mediului și de gospodărire a apelor ar trebui să crească pentru a evita blocaje sau contradicții în reglementarea diverselor proiecte, precum și pentru a asigura buna punere în aplicare a proiectelor care au o dimensiune dublă (de exemplu, remedierea solului și a apelor subterane de pe siturile contaminate).
Operatorilor ar trebui să li se acorde un termen rezonabil pentru respectarea noii legislații, în special atunci când aceste cerințe legale vor impune eforturi de organizare/planificare și costuri suplimentare (ținând seama de faptul că de obicei companiile lucrează cu bugete aprobate în prealabil și, în anumite cazuri, sunt obligate să urmeze procedura de achiziții publice pentru achiziționarea de lucrări și servicii).
Capacitatea instituțională a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor ar trebui îmbunătățită, astfel încât să fie mai pregătită să prevină probleme precum o reglementare deficitară, lipsită de consecvență, neclară și adoptată cu întârziere.
Pe lângă elaborarea a diferite regulamente, acte delegate și orientări pentru punerea în aplicare a Directivei EU ETS post 2020 [Directiva (UE) 2018/410], dintre care unele sunt încă în curs de redactare, un element central al cadrului de politică pentru următorii ani este „Pactul verde” prezentat în decembrie 2019 ca planul prin care economia UE să devină durabilă.
Componentă a Pactului verde (care vizează să stimuleze utilizarea eficientă a resurselor prin trecerea la o economie circulară, mai curată, să refacă biodiversitatea și să reducă poluarea), Lege privind clima a fost propusă în martie 2020 să asigure o Uniune Europeană neutră din punct de vedere climatic până în 2050. Această lege este în prezent dezbătută între Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul European.
Atingerea acestui obiectiv ambițios va necesita acțiuni din partea tuturor sectoarelor economiei, inclusiv
În cadrul acestei legi, obiectivul obligatoriu pentru 2030 de reducere a emisiilor globale ale UE cu cel puțin 40%, comparativ cu nivelurile din 1990, a fost reevaluat, iar obiectivul actual propus este de „cel puțin 55 %” (Comisia Europeană – septembrie 2020) și „60 %” (Parlamentul European – octombrie 2020). Pentru a realiza aceste noi obiective, la nivel european a fost stabilit un plan de acțiune pentru următorii ani pentru revizuirea Directivei EU-ETS, a Directivei privind eficiența energetică și a Directivei privind sursele de energie regenerabile, precum și pentru definirea și punerea în aplicare a inițiativei „Valul de renovări ale clădirilor” și a unui mecanism de ajustare la frontieră a emisiilor de dioxid de carbon.
Vor fi acordate, de asemenea, sprijin financiar și asistență tehnică pentru a facilita tranziția către o economie neutră din punct de vedere climatic și o economie verde. Asemenea Fondului pentru modernizare și Fondului pentru inovare, care erau deja avute în vedere în Directiva EU-ETS post-2020, Pactul verde aduce în plus „Mecanismul pentru o tranziție justă”, care va contribui la mobilizarea a cel puțin 100 de miliarde de euro în perioada 2021-2027 în regiunile cele mai afectate.
FIC apreciază eforturile și transparența demonstrate de Ministerul mediului și de reprezentanții National Environmental Policy Act (NEPA) în cursul transpunerii și punerii în aplicare a legislației revizuite EU-ETS post 2020 (care a avut întârzieri mari la nivel european, însă a trebuit să fie pusă în aplicare la nivel național în termene foarte scurte, necesitând un efort semnificativ) și, de asemenea, cooperarea cu alte ministere cu privire la punerea în aplicare la nivel național (la sfârșitul anului 2019) a Comunicării Comisiei 2012/C158/04 privind compensarea emisiilor indirecte pentru perioada 2013-2020, deși aceasta a fost numai pentru etapa 2013-2020 a EU-ETS.
FIC speră că va continua cooperarea dintre autorități și sectorul de afaceri pe parcursul definirii și punerii în aplicare complete a Directivei EU-ETS post 2020 și a planului de acțiune pentru Pactul verde.
Este foarte importantă participarea activă a autorităților române în cadrul discuțiilor care au loc la nivel european. La fel de important pentru mediul de afaceri este ca acesta să fie consultat în mod corespunzător și ca datele furnizate să fie luate în considerare în pozițiile pe care autoritățile române le adoptă în grupurile tehnice și în consultările publice de la nivel european. Ar trebui să se acorde o atenție deosebită reglementărilor referitoare la Legea climei, revizuirea ETS, continuarea compensării emisiilor indirecte post 2020, mecanismul de ajustare la frontieră a emisiilor de dioxid de carbon, ajutoarele de stat și finanțarea pentru a sprijini realizarea obiectivelor Pactului verde cu o concurență echitabilă la nivel internațional. Pentru raportarea activităților se recomandă mai puțină hârtie și mai multă digitalizare. În plus, ar trebui asigurată o aliniere clară între diferitele cerințe de raportare EU-ETS la nivel național, pentru a reduce sarcina administrativă și costurile asociate pentru toți participanții implicați (autorități, operatori și verificatori).
Ar trebui format un grup interguvernamental din reprezentanți ai ministerelor mediului, finanțelor, economiei și energiei, precum și fondurilor europene, și să includă de asemenea reprezentanți ai mediului de afaceri și ai diverselor sectoare economice afectate, pentru a dezvolta și a monitoriza punerea în aplicare a Pactului verde în România, precum și pentru a adapta, a ajusta și a monitoriza punerea în aplicare a planului național integrat privind energia și clima (PNIESC) pentru perioada 2021-2030.
Autoritățile ar trebui să sprijine implementarea completă a eficienței energetice și decarbonizarea economiei, ceea ce ar conduce la efecte pozitive din punct de vedere al mediului și schimbărilor climatice. Planificarea adecvată și transparentă pentru aceasta, inclusiv pentru atingerea diverselor ținte obligatorii la nivelul UE, ar permite identificarea celor mai eficiente soluții din punct de vedere al costurilor, inclusiv pentru sectorul public.
Directiva-cadru privind deșeurile și Directiva privind ambalajele și deșeurile de ambalaje au fost parțial transpuse în legislația românească prin Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor și modificată prin Legea nr. 249/2015, cu modificările ulterioare. Cadrul legislativ privind gestionarea deșeurilor este caracterizat de numeroase acte normative care reglementează gestionarea deșeurilor, în general sau privind categorii specifice de deșeuri. Deși cu întârziere față de data prevăzută inițial, la sfârșitul anului 2017, Guvernul a finalizat Planul Național de Gestionare a Deșeurilor pentru perioada 2014-2020, însă punerea în aplicare și monitorizarea acestuia au suferit decalaje serioase. Unele dintre județele din România și municipiul București au adoptat planuri județene și locale, astfel cum prevede Planul Național de Gestionare a Deșeurilor, însă adoptarea multor planuri județene privind deșeurile este încă în curs.
Sistemul de gestionare a deșeurilor și legislația au fost revizuite în 2018 și în 2019, furnizând un cadru de funcționare mai clar, roluri și responsabilități pentru toți actorii din lanțul valoric al gestionării deșeurilor. Totuși, există încă o lipsă de claritate în ceea ce privește aplicarea unitară a legislației. O parte a legislației secundare necesită încă armonizare cu legislația primară.
Comitetul Național pentru Deșeuri, format în septembrie 2018 de reprezentanții principalelor instituții publice centrale cu responsabilități în elaborarea politicilor, reglementare și control în acest domeniu, are rolul de a promova investiții durabile în gestionarea deșeurilor și de a implementa măsuri de guvernanță în Planul Național de Gestionare a Deșeurilor. Până în prezent, Comitetul nu și-a îndeplinit obligațiile și nici rolul pentru care a fost instituit.
Potrivit informațiilor și declarațiilor publice ale oficialilor din Ministerul Mediului, România reciclează numai aproximativ 14% din deșeurile municipale generate și nu va atinge obiectivul de 50% pentru pregătirea acestor deșeuri pentru reutilizare și reciclare. În mai 2020, Comisia Europeană a adresat României un avertisment final pentru a soluționa problema închiderii depozitelor ilegale de deșeuri. Neconformarea va genera riscul inițierii unei alte proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.
În decembrie 2015, Comisia Europeană a adoptat Pachetul de măsuri privind economia circulară care include propuneri de modificare a directivelor aplicabile deșeurilor, deșeurilor de ambalaje, depozitelor de deșeuri etc. Majoritatea acestor propuneri au fost adoptate în luna mai 2018 și stabilesc obiective mai stringente decât cele anterioare. Modificările aduse Directivei-cadru privind deșeurile au impus obiective pentru pregătirea deșeurilor municipale pentru reutilizare și reciclare, de 55% până în 2025, 60% până în 2030 și 65% până în 2035. Transpunerea completă a Pachetului de măsuri privind economia circulară este încă în curs.
În mai 2019, Comisia Europeană a adoptat Directiva privind plasticul de unică folosință, interzicând zece obiecte de plastic de unică folosință și impunând producătorilor obligații referitoare la obiective de colectare mai ridicate, la conținutul reciclat al ambalajelor PET și la capacele recipientelor pentru băuturi. Termenul pentru transpunere este iulie 2021.
În 2020, Comisia Europeană a lansat proiectul ambițios Pactul verde, considerându-l o prioritate politică ridicată. Guvernul român a fost unul dintre primele guverne ale UE care și-a asumat principiile Pactului verde ca priorități politice în perioada de redresare post-COVID.
FIC recomandă ca autoritățile să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
România are una dintre cele mai scăzute rate de reciclare și de descărcare a deșeurilor în depozite. Deși cele mai recente date oficiale disponibile de la Eurostat arată că România a îndeplinit obiectivele de valorificare și reciclare pentru deșeurile de ambalaje până în prezent, este greu de crezut că obiectivele pentru perioada care începe din 2020 vor fi atinse. Potrivit modificării aduse Directivei privind ambalajele și deșeurile de ambalaje în 2018, din 2021 punctul de măsurare pentru reciclare este considerat intrarea deșeului în instalația de reciclare. În condițiile actuale, este greu de crezut că pot fi atinse în următorii ani obiectivele stabilite de noile dispoziții intrate în vigoare în România (o rată a reciclării de 60% și una a valorificării de 65%), deoarece valorificarea deșeurilor menajere de ambalaje este încă dificilă.
În anii 2016 și 2017, producătorii de bunuri ambalate au suferit un impact negativ major, fiind obligați să suporte plata unor penalizări semnificative către Fondul pentru Mediu, în cuantum de 2 RON/kg (aproximativ 450 de euro/tonă) pentru neîndeplinirea obligațiilor de valorificare ce le reveneau, în principal din următoarele motive:
Deși producătorii nu sunt responsabili de neajunsurile de mai sus, aceștia au fost singurii penalizați, ceea ce a condus la prăbușirea sistemului de organizare colectivă și la apariția unor condiții de piață inechitabile, precum și la acțiuni de natură speculativă ale altor actori din lanțul valoric.
Noul pachet legislativ european prevede obiective generale de reciclare mai ambițioase pentru ambalaje: 65% până în 2025, 70% până în 2030 și obiective mai înalte specifice materialelor, precum 90% până în 2030 pentru plastic.
Legislația națională a introdus obligații noi majore privind ambalajele și gestionarea deșeurilor de ambalaje. Ordonanța de Urgență a Guvernului (OUG) nr. 74/2018 a fost emisă la data 17 iulie 2018 pentru modificarea Legii privind regimul deșeurilor (nr. 211/2011), a Legii privind deșeurile de ambalaje (nr. 249/2015) și a Ordonanței de Urgență privind Fondul pentru mediu nr. 196/2005 („OUG 74/2018”). Printre alte dispoziții, OUG 74/2018 include următoarele:
OUG 74/2018 a prevăzut de asemenea că o Hotărâre a Guvernului ar trebui adoptată până la 1 ianuarie 2021 pentru a stabili un DRS pentru ambalajele primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 l și 3 l, inclusiv, utilizate pentru berea îmbuteliată, amestecuri de bere, băuturi alcoolice, cidru, alte băuturi fermentate, sucuri, nectaruri, băuturi carbogazoase, ape minerale și apă îmbuteliată de orice fel, precum și vinuri și băuturi spirtoase.
În 2019, prin OUG 50, guvernul a clarificat gestionarea deșeurilor de ambalaje, modificând cadrul legislativ pentru a permite o cooperare mai bună între toți actorii implicați. Principalele schimbări au fost:
În 2020, prin modificarea legislației secundare, Ministerul Mediului a clarificat relația dintre municipalitățile locale și OIREP. Ministerul s-a implicat de asemenea într-un proiect cu Jaspers pentru a evalua funcționalitatea sistemului de gestionare a deșeurilor și a propus măsuri de îmbunătățire a acestuia, precum implementarea de case de compensare pentru deșeurile de ambalaje și pentru DEEE. Totuși, este necesară o aplicare mai bună a legislației.
În temeiul legislației actuale privind gestionarea deșeurilor, Ministerul Mediului a propus implementarea unui sistem de garanție și de returnare pentru deșeurile de ambalaje, care ar urma să fie implementat începând din 2022.
În 2020, Consiliul European a convenit să introducă o taxă privind deșeurile de ambalaje din plastic nereciclat de la 1 ianuarie 2021, ca parte a acordului încheiat privind bugetul UE pentru 2021-2027 (Cadrul financiar multianual) și planul de redresare după Covid-19.
Potrivit concluziilor Consiliului European: „o nouă resursă proprie va fi introdusă și se va aplica de la 1 ianuarie 2021, compusă dintr-un procent al veniturilor dintr-o contribuție națională calculată la greutatea deșeurilor de ambalaje din plasticul nereciclat, cu o rată de prelevare de 0,80 EUR per kilogram, cu un mecanism de evitare a impactului excesiv de regresiv asupra contribuțiilor naționale.”
Din 2003, începând cu publicarea Directivei 2002/96/CE, care a introdus modificări majore pentru a sprijini eforturile UE, statele membre au gestionat deșeurile prin intermediul principiului răspunderii extinse a producătorului, asigurând că producătorii își îndeplinesc obiectivele, individual sau colectiv.
Noua Directivă 2012/19/UE introduce modificări semnificative pentru a sprijini eforturile UE, inclusiv redefinirea obiectivului statelor membre de la 4 kg/cap de locuitor la un procent determinat pentru fiecare stat membru. Noua directivă a necesitat stabilirea unei metodologii de calcul al greutății EEE introduse pe piața națională și a unei metodologii de calcul al greutății DEEE generate.
În prezent, în România, gestionarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice este reglementată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 5/2015 privind deșeurile de echipamente electrice și electronice.
România, la fel ca multe alte state membre ale UE, se confruntă cu provocări privind îndeplinirea obiectivelor de colectare a DEEE stabilite de legislație. Țara noastră a înregistrat rezultate slabe în ceea ce privește colectarea DEEE, având în vedere existența unei rețele largi de colectare neoficială, în principal din cauza „colectorilor de la colțul străzii”. Acest sistem a fost dezvoltat ca urmare a lipsei unui serviciu municipal de colectare a DEEE și a ineficienței gestionării locale a deșeurilor.
O altă greutate privind atingerea obiectivului de colectare a DEEE este lipsa deșeurilor suficiente pe piața din România, atât ca urmare a comportamentului cultural (echipamentele vechi sunt date rudelor din provincie sau transferate în casele de vacanță), cât și a faptului că multe persoane achiziționează primele lor echipamente electrice (precum mașini de spălat vase, unități de aer condiționat și roboți de bucătărie).
În urma acordului Parlamentului European din 16 decembrie 2020, Consiliul UE a adoptat regulamentul privind noul Cadrul financiar multianual (CFM) 2021-2027 și pachetul de redresare economică Next Generation EU (NGEU).
În temeiul următorului cadru financiar multianual, fondurile UE vor fi direcționate către priorități noi și consolidate din domeniile de politică ale UE, inclusiv tranzițiile verde și digitală. UE va avea un obiectiv global de cel puțin 30% din valoarea totală a bugetului UE și din cheltuielile Next Generation EU în sprijinul obiectivelor legate de climă. Cheltuielile UE vor fi, de asemenea, conforme cu obiectivele Acordului de la Paris și cu principiul „de a nu aduce prejudicii” al Pactului verde european.
Pactul verde european este o nouă strategie de dezvoltare care vizează transformarea UE într-o societate echitabilă și prosperă, cu o economie modernă, eficientă din punct de vedere al resurselor și competitivă, în care nu vor exista emisii nete de gaze cu efect de seră în 2050 și unde creșterea economică este decuplată de utilizarea resurselor. Acesta vizează protejarea, să conservarea și să îmbunătățirea capitalul natural al UE, precum și să protejeze sănătatea și bunăstarea cetățenilor de riscurile și de impactul mediului.
Instrumentul de redresare și reziliență reprezintă nucleul NextGenerationEU. Acesta are ca scop să atenueze impactul economic și social al pandemiei de coronavirus și să facă economiile și societățile europene mai durabile, mai reziliente și mai bine pregătite pentru provocările și oportunitățile tranzițiilor verde și digitală.
Statele membre trebuie să elaboreze planuri de redresare și reziliență care să instituie un pachet coerent de reforme și proiecte de investiții publice. Pentru a beneficia de sprijinul instrumentului, aceste reforme și investiții ar trebui implementate până în 2026. Minimum 37% din cheltuielile fiecărui plan de redresare și reziliență trebuie să fie legate de schimbări climatice. Progresul către alte obiective de mediu este, de asemenea, important și conform cu Pactul verde european.
FIC salută inițiativa autorităților de a „stimula” acțiuni pentru a promova îmbunătățiri legate de mediu. Evoluțiile pozitive includ programul Prima reîmpădurire (prin care se oferă un ajutor financiar de 6.000 de euro pentru fiecare hectar de teren împădurit în primul an, urmat de sprijin anual în cuantum de 2.700 euro/ha pentru o perioadă medie de 12 ani), programul „Casa eficientă energetic” (prin care persoanele, proprietari sau coproprietari ai caselor construite în România, pot accesa până la 15.000 EUR pentru îmbunătățiri privind eficiența energetică) și programul „Casa Verde Fotovoltaice” (care oferă persoanelor finanțare pentru instalarea de panouri fotovoltaice de până la 20.000 RON). Totuși, FIC insistă în a recomanda introducerea mai multor stimulente în legislația românească pentru promovarea comportamentului pozitiv al companiilor, al autorităților și al persoanelor fizice față de mediu.
Stimulentele „verzi” ar trebui să includă și să promoveze: reabilitarea zonelor industriale (inclusiv a siturilor contaminate), clădirile eficiente energetic și îmbunătățirile aduse clădirilor, reducerea TVA-ului pentru produse ecologice, scutirea de taxe pentru bicicletele utilizate la transportul către locul de muncă, promovarea echipamentelor electrice și electronice eficiente din punct de vedere energetic, reciclarea adecvată a deșeurilor legate de Covid-19, precum măști, mănuși și alte materiale, precum și punerea în aplicare a Directivei privind plasticul de unică folosință prin găsirea unor alternative viabile pentru bunurile din plastic.
Dezvoltarea durabilă presupune un progres economic care are în vedere protecția mediului și bunăstarea socială pe termen lung, iar Responsabilitatea Socială Corporativă (RSC) este un mod prin care atât companiile, cât și autoritățile se pot dezvolta sustenabil și prin care pot sprijini comunitatea. Adoptarea Agendei pentru Dezvoltare Durabilă 2030 și a celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD) de către toate cele 193 de state membre ale Organizației Națiunilor Unite (ONU) în timpul Summit-ului de la New York (25-27 septembrie 2015) a reprezentat un semnal puternic asupra necesității unei acțiuni comune pentru rezolvarea câtorva din cele mai presante probleme la nivel global (de exemplu, schimbările climatice, sărăcia extremă, inegalitatea, etc.). S-a creat, astfel, o oportunitate esențială de regândire a abordărilor în ceea ce privește dezvoltarea durabilă și o direcție comună pentru guverne, mediul de afaceri și alți actori pentru rezolvarea provocărilor sistemice interconectate de dezvoltare.
În august 2018, autoritățile române au publicat proiectul Planului național de punere în aplicare a Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă, care transpune fiecare obiectiv al ODD în planuri de acțiuni și, de asemenea, prezintă stadiul actual de dezvoltare în România în ceea ce privește îndeplinirea ODD.
Din 2018, România a devenit centru regional pentru dezvoltare durabilă și s-a angajat să asigure un viitor durabil și deschiderea unor parteneriate naționale și internaționale pentru punerea în aplicare a Agendei ONU 2030. În consecință, atunci când România a deținut Președinția UE în 2019, una dintre prioritățile principale ale țării a fost punerea în aplicare a Agendei ONU 2030 în Uniunea Europeană. În cursul anului 2019, Parlamentul României a găzduit câteva reuniuni parlamentare ale UE cu privire la Agenda pentru 2030. În România, au existat câteva inițiative pozitive în ceea ce privește sustenabilitatea, cum ar fi Strategia Națională de Dezvoltarea Durabilă a României pentru orizonturile 2013-2020-2030, Strategia națională privind schimbările climatice și creșterea economică bazată pe emisii reduse de carbon 2016 - 2020 și Planul de Acțiune privind Schimbările Climatice. Având în vedere importanța dezvoltării durabile, România ar trebui să se concentreze mult mai mult pe atingerea obiectivelor stabilite în aceste documente.
În noiembrie 2018, Guvernul a aprobat o nouă strategie pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030. Cele 17 obiective ale Strategiei de dezvoltare durabilă includ trei piloni principali: dezvoltare economică, echitate socială și mediul înconjurător. Măsurile adoptate până în prezent în cadrul acestei strategii au fost crearea unui cadru instituțional, inclusiv a Comitetului interdepartamental pentru dezvoltare durabilă, crearea unor centre de dezvoltare durabilă în fiecare instituție relevantă, instituirea Consiliului Consultativ pentru Dezvoltare Durabilă format din specialiști, precum și formarea unei coaliții pentru dezvoltare durabilă, compusă din reprezentanți ai societății civile.
Comitetul interdepartamental pentru dezvoltare durabilă (CIDD), instituit prin Hotărârea Guvernului nr. 272/2019, este una dintre instituțiile cheie pentru coerența politicilor și este format din miniștri, sub conducerea prim-ministrului.
La nivelul autorităților publice centrale, centrele de dezvoltare durabilă sunt instituite de experți în domeniul de activitate specific instituției lor. Aceștia asigură de asemenea legătura între instituțiile lor, Departamentul Dezvoltare Durabilă și Institutul Național de Statistică.
Monitorizarea progresului este realizată de Consiliul consultativ pentru dezvoltare durabilă (CCDD). Activitatea celor 34 de membri ai Consiliului sprijină, de asemenea, efortul de a adopta în curând un plan național de acțiune. CCDD fost instituit recent prin Hotărârea Guvernului nr. 114/2020.
Societatea civilă a susținut de asemenea Coaliția pentru dezvoltare durabilă (CDD), care urmărește să acționeze în calitate de ONG care promovează ODD naționale.
CDD este susținută de reprezentanți ai grupurilor de tineret, ai organizațiilor neguvernamentale, ai sectorului privat, ai autorităților locale, ai sindicatelor, ai asociațiilor de angajatori, ai instituțiilor de cercetare și dezvoltare, ai comunității academice, ai mass-mediei, ai organizațiilor religioase, ai fermierilor, ai persoanelor vârstnice și ai familiilor.
Dezvoltarea durabilă în România este armonizată de asemenea cu eforturile internaționale. La 25 septembrie 2019, la Summit-ul ODD de la New York, guvernele României și Columbiei, în colaborare cu OCDE și PNUD, au lansat Centrul Global de Guvernanță pentru ODD printr-un eveniment paralel la nivel înalt. Centrul Global reprezintă o inițiativă comună OCDE-PNUD, care vizează să consolideze capacitatea guvernelor din toată lumea de a implementa ODD.
Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă (DDD) din cadrul cabinetului prim-ministrului României – instituția națională coordonatoare – desfășoară consultări cu reprezentanții fiecărui minister pentru a crea rețeaua națională de centre sectoriale de dezvoltare durabilă și pentru a elabora planul național de acțiune pentru Strategia de dezvoltare durabilă 2030 a României.
DDD contribuie la elaborarea Programului operațional (PO) pentru dezvoltare durabilă și a altor PO din cadrul arhitecturii programelor care susțin politica de coeziune 2021-2027, precum și a politicilor și strategiilor românești, inclusiv Strategia de dezvoltare durabilă 2030 a României.
Membrii FIC investesc în construirea încrederii părților interesate, în același timp îmbunătățindu-și performanța în afaceri și încurajând oportunitățile de creare a valorii pe termen lung. De asemenea, FIC încurajează transparența în toate sectoarele.
Un pas important realizat în anul 2016 a constat în transpunerea în legislația românească a prevederilor Directivei 2014/95/UE de modificare a Directivei 2013/34/UE în ceea ce privește prezentarea de informații nefinanciare și de informații privind diversitatea de către anumite întreprinderi și grupuri mari, precum și de autoritățile naționale corespunzătoare (Ministerul Finanțelor, Banca Națională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară). Chiar dacă transpunerea parțială inițială a directivei nu a impus cerințe suplimentare, cu excepția celor prevăzute în directivă, în 2018, Ministerul Finanțelor a adoptat un nou Ordin (Ordinul nr. 3456/2018) care clarifică semnificația entităților obligate să divulge informații nefinanciare. Prin urmare, entitățile ce au mai mult de 500 de angajați au obligația să publice informații cu privire la politicile, riscurile și rezultatele privind mediul înconjurător, aspectele sociale și cele legate de angajați, respectarea drepturilor omului, combaterea corupției și mita, cât și cele privind diversitatea, începând din anul de raportare 2019. Informațiile nefinanciare solicitate pot fi făcute publice fie într-un raport distinct, fie sub forma unei „declarații nefinanciare”. Auditorul financiar trebuie să verifice dacă declarația nefinanciară sau raportul separat există și a fost făcut public, nu conformitatea cu cerințele legii.
Totuși, în prezent, numai un număr relativ mic de întreprinderi publică rapoarte/declarații nefinanciare. În consecință, sunt necesare îmbunătățiri ale legislației, precum introducerea unor sancțiuni mai semnificative pentru nepublicarea unui raport sau a unei declarații, completate de sancțiuni pentru nerespectarea legislației. În plus, ar trebui instituită o instituție publică care să monitorizeze și să asigure conformitatea.
Lipsa informațiilor nefinanciare în sfera publică pentru a demonstra nivelul de performanță al societăților ar putea conduce la pierderea unor oportunități de dezvoltare. De exemplu, pentru întreprinderile care nu comunică aceste informații ar putea fi mai dificil să atragă investitori, care ar putea să nu fie în măsură să estimeze în mod adecvat riscurile și oportunitățile legate de:
În viitor, publicarea declarațiilor nefinanciare și ajustarea strategiilor de afaceri pentru a depăși limitele obligațiilor legale va fi așteptată din ce în ce mai mult în contextul național și internațional al dezvoltării durabile. Concurenții vor publica aceste informații, în timp ce clienții și publicul larg vor fi din ce în ce mai preocupați de responsabilitatea socială și de protecția mediului. În plus, organismele naționale și internaționale vor solicita aceste informații și din ce în ce mai mulți finanțatori vor dori, de asemenea, să aibă acces.
Directiva menționează că entitățile raportoare pot utiliza orice ghid/standard de raportare nefinanciară local, european sau recunoscut la nivel internațional, iar această recomandare este preluată în reglementările românești care transpun Directiva.